UNTRR solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi Ministerului Transporturilor (MT) suplimentarea bugetului alocat în 2019 restituirii supraaccizei pentru transportatorii rutieri. Altfel, transportatorii vor fi nevoiţi să alimenteze în ţările vecine şi să majoreze tarifele.
Această măsură ar putea putea acoperi toate cererile din partea firmelor şi ar contribui la menţinerea competitivităţii industriei de transport rutier din România, informează reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România într-un comunicate remis miercuri.
“Reamintim că transportul rutier a fost anul trecut principalul contributor la exportul de servicii al României, cu un total de 5,144 miliarde de euro, cu aproape 14% mai mult decât întreaga ramură de servicii telecom şi IT. Transportul rutier generează aproape un sfert din exportul total de servicii al României, de 22 miliarde de euro, iar în 2018 a realizat un excedent de 3,765 miliarde de euro, reprezentând aproape jumătate din soldul total al comerţului internaţional cu servicii, de 8,1 miliarde euro”, explică cei de la UNTRR.
Restituirea supraaccizei către firmele de transport rutier menţine nivelul consumului de motorină, fapt care aduce guvernului plata TVA-ului şi a restului de acciză. Preţul motorinei, incluzând TVA-ul şi acciza recuperabilă, i-ar determina pe transportatori să alimenteze în ţările vecine şi să majoreze tarifele de transport cu cel puţin 12%.
“Prin restituirea supraaccizei firmelor de transport rutieri, consumul de motorină este menţinut în România, de unde statul poate încasa TVA şi restul de acciză. Potrivit ultimelor date de la Comisia Europeană din data de 08.07.2019, analizate de UNTRR, rezulta un cost pentru firmele de transport rutier (preţ motorină fără TVA şi cu acciza recuperabilă) de 0,96 euro/litru în România, în comparaţie cu Ungaria – 0,95 euro/litru, Bulgaria – 0,92 euro/litru sau Slovenia – 0,94 euro/litru. Fără acciza recuperabilă şi TVA, costul pentru firmele de transport rutier din România ar ajunge la peste 1 euro/litru, iar volumele de motorină alimentate de transportatorii rutieri vor migra către ţările vecine, cu impact negativ asupra bugetului de stat. Totodată, transportatorii rutieri vor fi nevoiţi să majoreze tarifele de transport cu cel puţin 12% ca urmare a întârzierii rambursării supraaccizei pentru transportatorii rutieri, creştere care se va resimţi direct şi imediat în preţurile plătite de populaţie”, mai informează reprezentanţii transportatorilor.
În perioada 2014-2017, au fost aprobate 2.638 cereri de restituire a supraaccizei, în valoare de peste 67,6 milioane lei, potrivit UNTRR.