Mai multe străzi din Făgăraş vor fi reabilitate până la finalul anului

Lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere se intensifică. A început asfaltarea străzii Uniunii, unde circulația se desfășoară alternativ pe un singur sens, fiind dirijată de angajații companiei constructoare și Poliția Locală.

Pe Șoseaua Combinatului, pe tronsonul cuprins de la intersecția cu strada Uniunii până la podul peste râul Berivoi, se așterne primul strat de asfalt. Și aici, circulația se desfășoară pe un singur sens și este dirijată de firma constructoare și Poliția Locală.

Pe Șoseaua Hurezului se lucrează la montarea bordurilor, urmând să fie frezată partea carosabilă și apoi asfaltată.

Pe strada Doamna Stanca, unde rețeaua de iluminat public a fost modernizată și s-a realizat infrastructura subterană pentru rețelisti, Electrica ridică vechii stâlpi. De asemenea, continuă lucrările de reabilitare a carosabilului.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Pe strada Negoiu continuă lucrările pe tronsonul cuprins între compania Alufix și complexul Laguna Albastră.

Pe strada 1 Decembrie sunt în reabilitare trotuarele, urmând să se intervină și pe partea carosabilă.

Urmează să fie asfaltate, de asemenea, străzile din cartierul Florilor, Titu Perția și I. M. Klein. Până la finalul anului, șantierele vor fi închise și străzile vor fi redate circulației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.