Ultima săptămână de înscrieri ca voluntar pentru copiii din centrele de plasament

1000 de copii și tineri instituționalizați din București și alte 25 de județe, printre care și Brașov, încă așteaptă voluntari care să îi ajute să învețe în acest an școlar. Cei care doresc să schimbe viitorul copiilor din centrele de plasament se pot înscrie în programul educațional Ajungem MARI până pe 3 octombrie. Școala online a avut un impact puternic negativ asupra copiilor din medii defavorizate, iar în programul Ajugem MARI sunt înscriși 2500 de copii și tineri care au nevoie de remediere școlară personalizata. Activitățile din proiect se vor desfășură anul acesta fizic sau online, în funcție de restricțiile în vigoare. Voluntarii pot opta și doar pentru implicare online.

Înscrierile pentru modulul de voluntariat 2021 – 2022

Voluntarii sunt așteptați pentru a le dedica 2-3 ore săptămânal copiilor și tinerilor vulnerabili. Scopul voluntarului în programul Ajunge MARI este să îi ajute pe copii să învețe, să descopere lumea, să prindă încredere în propriile forțe, să devină independenți și responsabili. Activitățile pe care le vor desfășura voluntarii sunt ședințe de remediere școlară și meditații pentru examene (română, matematică, engleză, franceză, informatică, fizică etc.), ateliere creative (arte plastice, muzică, dans, fotografie) sau ateliere de cultură generală și viață independentă pe baza suporturilor de curs create de specialisti (siguranță online, educație pentru sănătate, educație civică, TIC, educație financiară și antreprenorială, viața de adult, relații și prietenii).

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Copiii și tinerii sprijiniți au varste între 7 și 20 de ani. Cei mai mulți sunt instituționalizați în centre de plasament, apartamente și căsuțe de tip familial, iar o parte dintre ei locuiesc cu asistenți maternali sau familii în dificultate, aceștia din urmă fiind beneficiari ai centrelor de zi.

Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul www.ajungemmari.ro la secțiunea Devino Voluntar – https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/, unde se găsesc și toate detaliile despre program, până pe 3 octombrie. Urmează un training inițial online obligatoriu și o testare psihologică. Voluntarii vor fi repartizați la centre în funcție de programul lor, disponibilitate și ce vor sa lucreze cu copiii.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Voluntarii trebuie să aibă peste 16 ani, fără limită superioară de vârstă, iar un modul durează opt luni, în perioada noiembrie – iunie. Este de preferat ca tinerii si copiii institutionalizati sa aiba ca model voluntari ce provin din domenii diverse si care au experinta de viata, sunt rabdatori si consecventi.

Programul Ajungem MARI se desfășoară în București, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Gorj, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea. În această toamnă echipa Ajungem MARI demarează activitea și în județele Vaslui și Mehedinți, unde sunt așteptați voluntari până pe 10 octombrie. Pentru extinderea în noi județe este necesară implicarea coordonatorilor locali voluntari.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

În funcție de recomandările autorităților, în unele județe conducerea centrelor le va permite voluntarilor să participe fizic la activități cu copiii sau la ieșiri și excursii în afara centrelor. Acolo unde nu se poate merge fizic, voluntarii vor susține activități online pentru copii.

Programul Ajungem Mari este desfășurat de Asociația Lindenfeld, fondata in 2013 de 3 tineri din București. Ajungem MARI este singurul program național care susține pe termen lung educația copiilor și tinerilor instituționalizați și din medii defavorizate pentru a ajunge adulți fericiți, încrezători, responsabili și independenți. În prezent, în București și în 23 de județe, 2.500 de copii și tineri instituționalizați sau din familii defavorizate se bucură de educație interactivă și experiențe de formare cu sprijinul a 1.400 de voluntari alături de care lucrează săptămânal.

Mai multe detalii pe www.ajungemmari.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.