A fost extinsă perioada de valabilitate pentru vaccinul Pfizer/BioNTech


În urma analizării datelor noi de stabilitate, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a
extins de la 6 luni la 9 luni perioada de valabilitate pentru vaccinul Comirnaty produs de
compania Pfizer/BioNTech. Această decizie se aplică și loturilor fabricate și eliberate anterior
datei de 10 septembrie, depozitate în centrele naționale la temperaturi cuprinse între -90
grade Celsius și -60 grade Celsius.


Pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, stabilită la nivelul Ministerului Sănătății și
Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR),
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19
(CNCAV) a emis instrucțiunea care să reglementeze gestionarea cu eficiență a
managementului dozelor de vaccin administrate populației, astfel încât procesul de vaccinare
să se desfășoare în cele mai bune condiții, într-un mediu favorabil și sigur.


Documentul a fost transmis ieri direcțiilor de sănătate publică județene/a municipiului
București pentru punerea în aplicare a prevederilor punctuale prevăzute în acest sens. În
urma acestei decizii, dozele de vaccin Comirnaty aflate pe lanțul de temperatura ultra joasă
(intre -90 grade Celsius și -60 grade Celsius) în depozitele naționale au un termen de
valabilitate extins, cu 3 luni, până cel mai devreme la finalul acestui an.


Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar
vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care
reunește experți la nivel european. CNCAV asigură populația de transparență completă și
responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel
încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate
persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.