Consiliul Naţional al Elevilor critică eliminarea pragului de incidenţă în școli / „Pe hârtie sună bine, dar realitatea spune altceva!”

La finalul săptămânii trecute a fost semnat Ordinul Comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii, cu privire la reglementarea măsurilor specifice activităţii didactice în contextul pandemiei. Printre modificări, se regăseşte şi eliminarea oricărui prag de incidenţă de infectări la nivel de localitate, urmând ca fiecare unitate de învăţământ să îşi stabilească scenariul de funcţionare după numărul de cazuri de infectare din şcoală.

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” îşi exprimă îngrijorarea şi critică modul în care autorităţile au tratat subiectul până la momentul de faţă, având în vedere că, peste doar două zile, şcolile din zeci de localităţi din ţară cu incidenţă de peste 6 infectări COVID-19 la mia de locuitori vor rămâne deschise în format fizic, fără a fi dotate cu teste non-invazive pentru elevi şi pentru cadre didactice şi fără a beneficia de materiale sanitare adecvate.

În acest sens, aceștia solicită de urgenţă autorităţilor centrale să comunice public situaţia omologării testelor non-invazive şi să prezinte de urgenţă situaţia dotării şcolilor cu astfel de materiale, precum şi situaţia personalului medical existent în unităţile de învăţământ, dispus să administreze şi teste rapide antigen pentru elevii şi angajaţii din unităţile de învăţământ.

Totodată, reprezentanţii elevilor, ai părinţilor şi ai angajaţilor din învăţământ consideră inacceptabilă lipsa reglementării posibilităţii participării în format online a elevilor de peste 12 ani şi a cadrelor didactice cu boli cronice asociate, indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, deoarece, pentru aceştia, mai mult decât oricând, este esenţială o protecţie sporită împotriva răspândirii comunitare a COVID-19.

„Ne aflăm, din nou, în faţa unei situaţii cu care ne tot confruntăm de doi ani: cadrul legal există, regulile sunt frumos scrise pe hârtie, însă, în realitate, lucrurile stau complet diferit. Cum rămâne cu localităţile aflate la pragul de carantinare? Cine răspunde pentru siguranţa elevilor şi a profesorilor aflaţi în această situaţie, fără o infrastructură adecvată menţinerii scenariului fizic? Sunt întrebări la care autorităţile au datoria de a răspunde şi de a găsi soluţii, nu doar de a le expune la nivel declarativ.”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

„Puneţi la dispoziţie resursa medicală şi financiară necesară, nu doar reglementaţi! Puneţi la dispoziţie testele necesare, nu doar pe hârtie. Creaţi un cadru favorabil care să aibă-n egala măsură garanţia sănătăţi copiilor noştri, nu doar garanţia educaţională. La ce ajută dacă nu suntem sănătoşi? Am făcut un apel disperat pentru o testare în masă, nu aţi subscris. Cum vă veţi uita în ochii acelor familii care vor fi puse în situaţii disperate?”, a declarat Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar.

,,Noul Ordin comun nu ţine cont de avalanşa de infectări ale elevilor şi angajaţilor din învăţământ, ci propune o procedură anevoioasă de avizare a modului în care se pot desfăşura orele de curs. Consecinţele unui proces de avizare care implică 3 sau 4 instituţii se reflectă în creşterea îmbolnăvirilor. Este extrem de important ca toţi elevii şi angajaţii din şcoli să fie în siguranţă din punct de vedere sanitar. Cerem Ministerului Educaţiei să promoveze un set de măsuri eficiente! Este esenţială o procedură clară şi riguroasă care să indice directorilor unităţilor de învăţământ şi celorlalte autorităţi implicate în gestionarea procesului de educaţie cum să acţioneze rapid!”, a declarat Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

„Nu putem să ne jucăm cu vieţile elevilor şi ale angajaţilor din învăţământ! Înţeleg importanţa şcolii cu prezenţă fizică şi am susţinut-o de fiecare dată, dar nu pot fi acord ca unităţile de învăţământ să devină focare de infecţie. Înainte de a decupla scenariile de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate, Guvernul trebuie să trimită teste în toate unităţile de învăţământ. Şi alte state europene au menţinut şcolile deschise, însă în acestea testarea elevilor şi angajaţilor se face la 72 de ore”, a declarat Marius-Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.