VOT ÎN UNANIMITATE. Senatul a adoptat astăzi proiectul de lege al Guvernului privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, lege absolut esențială pentru ca sportivii români să poată continua să participe la competiții internaționale majore, punctează Secretariatul General al Guvernului.
Constituit ca o urgență legislativă, proiectul a fost construit în echipă, de specialiștii Secretariatului General al Guvernului (SGG) și cei ai Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului. Urgența a impus-o obligativitatea ce îi revenea României de a prelua modificările aduse de WADA Codului Mondial Anti-Doping. Doar negocierile și angajamentele clare asumate de conducerile SGG și ANAD au dus la amânarea declarării stării de neconformitate a României și acceptarea unei scurte prelungiri a perioadei de adaptare legislativă în țară.
Astfel, misiunea ANAD, alături de SGG, a fost îndeplinită fără a afecta mișcarea sportivă în ansamblu. ”Sportivii au dreptul fundamental de a practica un sport curat, fără dopaj, iar instituțiile implicate în activitatea sportivă trebuie să le protejeze sănătatea și să promoveze corectitudinea și egalitatea. Pentru toate acestea este necesară aplicarea unor programe anti-doping eficiente, gândite la nivel internațional de Agenția Mondială Anti-Doping, dar coordonate și armonizate la nivel național de ANAD, pentru depistarea, descurajarea și prevenirea dopajului în sport. Legea adoptată astăzi este piatra de temelie pentru implementarea tuturor celor de mai sus și vreau să întăresc informația că ANAD este conformă”, declară președintele Agenției Naționale Anti-Doping, Cristian Balaj.
Statele membre ale Consiliului Europei au convenit, sub egida Convenției Anti-Doping a Consiliului Europei, să se pună bazele unei legislații unitare referitoare la prevenirea și combaterea dopajului în sport.
”Cu eforturi concentrate, România a recuperat în ultimele luni pașii pe care trebuia să îi facă în sensul uniformizării legislative cu privire la prevenirea și combaterea dopajului în sport. Am lucrat excelent cu ANAD și, astfel, echipa guvernamentală a contribuit la alinierea României la regulile internaționale anti-doping”, susține Ecaterina Manolache, consilierul secretarului general al Guvernului, Tiberiu Horațiu Gorun.