Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 214/2021, privind constatarea incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în unitățile administrativ-teritoriale Râșnov, Predeal, Vulcan, Ticușu, Sâmbăta de Sus și Drăguș.
► Hotărârea nr. 214/22.10.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov prevede următoarele:
Art.1 Se constată, la data de 22.10.2021, că la nivelul unității administrativ-teritoriale Râșnov incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 a crescut la valoarea de 8.52/1000 de locuitori.
Art.2 Se constată, la data de 22.10.2021, că la nivelul unității administrativ-teritoriale Predeal incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 a crescut la valoarea de 7.85/1000 de locuitori.
Art.3 Se constată, la data de 22.10.2021, că la nivelul unității administrativ-teritoriale Vulcan incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 este de 6.68/1000 de locuitori.
Art.4 Se constată, la data de 22.10.2021, că la nivelul unității administrativ-teritoriale Ticușu incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 a crescut la valoarea de 3.55/1000 de locuitori.
Art.5 Se constată, la data de 22.10.2021, că la nivelul unității administrativ-teritoriale Sâmbăta de Sus incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 este de 2.47/1000 de locuitori.
Art.6 Se constată, la data de 22.10.2021, că la nivelul unității administrativ-teritoriale Drăguș incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 este de 0.00/1000 de locuitori.
Art.7 Începând cu data de 23.10.2021, ora 0:00, în unitățile administrativ-teritoriale Râșnov, Predeal, Vulcan, Ticușu, Sâmbăta de Sus și Drăguș se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în H.G. nr. 1090 din 06.10.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, corespunzătoare ratei de incidență pentru fiecare unitate administrativ-teritorială.
Art.8 În condițiile în care nu se constată o creștere substanțială a incidenței cumulate a cazurilor de COVID-19 la nivelul unităților administrativ-teritoriale Râșnov, Predeal, Vulcan, Ticușu, Sâmbăta de Sus și Drăguș, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată, la finalul perioadei menționate la art 7.
Art.9 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din unitățile administrativ-teritoriale Râșnov, Predeal, Vulcan, Ticușu, Sâmbăta de Sus și Drăguș vor proceda cu celeritate la informarea persoanelor fizice/juridice, autorităților și instituților publice cu privire la măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, atât prin mass-media, cât și prin afișaj în locuri publice.
► Hotărârea nr. 214/22.10.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici:
https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/27/2021/10/Hot-214.pdf