Iluminatul public din Zărnești ar putea fi eficientizat, prin fonduri nerambursabile

Primăria orașului Zărnești a depus, luna trecută, cererea de finanțare nerambursabilă pentru obiectivul de investiții „Eficientizare iluminat public în Orașul Zărnești”, către Administrația Fondului pentru Mediu.

Proiectul presupune achiziționarea și înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu aparate de iluminat LED cu eficiență ridicată și de asemenea, achizițonarea și instalarea sistemului de dimare/telegestiune adaptiv care permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiție.

„Practic, în cadrul acestui proiect prin finanțare nerambursabilă, Orașul Zărnești va beneficia de montarea a 855 de corpuri de iluminat cu surse LED, a 855 console metalice, a 502 module iluminat adaptativ și a 855 module comandă telegestiune, care împreună vor contribui la o economie de energie electrică de 73%”, transmite primarul orașului Zărnești, Alexandru Lucian Igrişan.

Foto. Alexandru Lucian Igrișan

„Preocuparea pentru acest sector al eficientizării iluminatului public a fost în atenția noastră, astfel că documentația de avizare pentru acest proiect a fost concepută din timp, reușind să depunem către Administrația Fondului pentru Mediu, cererea de finanțare nerambursabilă cu nr. 8 la nivel național”, a mai punctat Alexandru Lucian Igrişan.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Valoarea totală a proiectului este de 2.960.187,08 lei din care cheltuieli eligibile 2.907.327,2 lei și cheltuieli neeligibile 52.859,88 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.