Halep îşi ia revenşa în faţa lui Sasnovich şi merge în „sferturile” turneului WTA de la Linz

Simona Halep, locul 22 WTA şi cap de serie numărul 2 a învins-o marţi, cu scorul de 7-5, 6-3, pe Aliaksandra Sasnovich din Belarus, locul 85 WTA, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Linz, fază în care a fost direct acceptată.

După aproape o lună, Halep a avut-o din nou în faţa ei pe jucătoarea care i-a pus capăt traseului la Indian Wells (5-7, 4-6), în turul al treilea. De atunci, românca a jucat opt meciuri şi a mai pus ceva la forma ei sportivă atât de afectată de accidentarea suferită în luna mai la gambă.

Sasnovich a etalat acelaşi joc ofensiv ca în California, cu lovituri variate, spectaculoase, cu unghiuri imposibile, cu îşi care urcă pur şi simplu adversara în tribune. Cu toate acestea, rezultatul a fost altul şi este mai ales meritul Simonei Halep, care deşi împinsă mai mereu să se apere în prima parte a jocului, a făcut faţă fizic mult mai bine, dar şi ca urmare a erorilor mai numeroase ale jucătoarei din Belarus.

Citeste și:  Studiu - Românii vor cheltui cu 13% mai mulţi bani pentru sărbătorile de iarnă din acest an

Sasnovich a afişat la un moment dat, când era pe val, o atitudine superioară, iar jucătoarea română a observat probabil acest lucru, a adunat multă furie pe parcursul acestui meci, pe care a transformat-o însă într-o energie pozitivă, cu care şi-a surclasat rivala în partea a doua a meciului. În acelaşi timp, jucătoarea din Constanţa s-a certat pe ea însăşi de multe ori în partida de marţi, dar nu a slăbit nivelul de concentrare.

Halep a condus cu 4-0 după două break-uri în ghemurile al doilea şi al patrulea, dar scorul a fost înşelător, pentru că fostul lider WTA a câştigat greu pe propriul serviciu, iar la primire a profitat de câteva cadouri venite de partea cealaltă a terenului.

Citeste și:  Măsuri dispuse la nivelul Poliției de Frontieră în perioada Sărbătorilor de iarnă

A urma un recital al sportivei din Belarus, cu care a anulat întregul avantaj al româncei şi a egalat la 4. Cu zâmbetul pe buze, Sasnovich părea în control, dar cele două jucătoare nu au mai reuşit niciun break până la 6-5 pentru Halep. La acest scor, sportiva de locul 85 mondial a ratat două mingi uşoare de 6-6, Halep a prins câteva lovituri excepţionale şi a închis setul cu 7-5, după 59 de minute, dar şi cu impresia că a făcut-o împotriva cursului jocului din acele momente.

Aliaksandrei Sasnovich i-a dispărut zâmbetul de pe buze şi s-a clătinat bine după ce a pierdut un set pe care credea că-l are în mână, astfel că Simona Halep s-a distanţat iar, la 3-0, după un break în ghemul secund şi un ghem al treilea disputat.

Citeste și:  Istoria Crăciunului. De ce îl celebrăm în 25 Decembrie

„Numai linii şi numai neţ”, a izbucnit Halep la 2-0 şi 40-30, când adversara a reuşit un punct norocos, după ce mingea a lovit banda fileului.

Sasnovici a pus şi ea un ghem pe tableă la 0-3, apoi s-a mers cu serviciul până la final, astfel că Halep s-a impus cu 6-3, după o oră şi 38 de minute de la start.

În faza următoare, Simona Halep va evolua cu italianca Jasmine Paolini, locul 51 WTA şi cap de serie numărul 7.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 4.677 de euro şi cu 60 de puncte WTA.

LookSport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.