Computer tomograf nou, la Spitalul de Copii Brașov

Aparatul computer tomograf inclus în lista de investiţii a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov pe anul în curs, a fost achiziţionat şi livrat, urmând să intre în procedura de punere în funcţiune.

Potrivit informaţiilor furnizate de managerul spitalului, Monica Săbăduşi, aparatul este instalat, iar procesul-verbal de punere în funcţiune va fi redactat şi semnat după primirea autorizării din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, ceea ce este de aşteptat să se întâmple în perioada imediat următoare.

Preţul de achiziţie al acestui echipament, intrat pentru prima dată în dotarea Spitalului Clinic de Copii Braşov este de 1.418.480 lei, finanţarea fiind asigurată integral din bugetul  Consiliului Judeţean Braşov pe 2021.

Aparatul va deservi nevoile de investigaţii imagistice atât pentru micii pacienţi din Braşov, cât şi pentru cei din judeţele limitrofe.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

„Doresc să mulţumesc Consiliului Judeţean Braşov pentru această achiziţie, în primul rând în calitate de mamă şi apoi ca manager, deoarece acesta este primul computer tomograf destinat exclusiv copiilor şi intrat în dotarea unui spital de stat din judeţul Braşov. Este o mare realizare pentru noi şi ne dorim să-l putem pune în funcţiune în cel mai scurt timp, iar apoi să-l folosim 24 de ore din 24, ori de câte ori pacienţii noştri au nevoie de investigaţii imagistice de cea mai mare acurateţe. În viitor, sperăm să putem încheia un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov, astfel încât să furnizăm servicii de tomografie computerizată şi în ambulatoriu, pe bază de trimitere de la medicul specialist”, a spus Monica Săbăduşi, managerul Spitalului Clinic de Copii.

În paralel cu procedurile de achiziţie a CT-ului s-au desfăşurat lucrările de amenajare a spaţiului din cadrul Laboratorului de radiologie şi imagistică, destinat echipamentului.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

De altfel, reparaţiile şi igenizarea acestui laborator au intrat în linie dreaptă, termenul pentru finalizarea lucrărilor fiind stabilit pentru 15 decembrie 2021. Valoarea acestui contract este de 1.784.000 lei, iar fondurile provin tot din bugetul judeţean.

„Ne apropiem de sfârşitul unui an în care am reuşit să ducem la bun sfârşit multe dintre investiţiile pe care ni le-am propus la cele şase spitale din subordinea noastră. Vreau să remarc faptul că în privinţa dotărilor cu aparate de tomografie computerizată, în afară de echipamentul de la Spitalul de Copii am reuşit să mai achiziţionăm încă trei CT-uri, ceea ce reprezintă o realizare remarcabilă. Un CT a intrat în dotarea Ambulatorului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, altul a fost de curând livrat la noua Unitate de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean, iar cel de-al treilea este în procedură de semnare a contractului de livrare, urmând să fie utilizat în Ambulatoriul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie. Ultimele două echipamente amintite sunt achiziţionate cu fonduri europene, în cadrul a două proiecte pe care le-am accesat pe axa prioritară 8 a POR 2014-2020 pentru dotarea cu echipamente şi aparatură medicală performante a spitalelor noastre. Sunt mulţumit de aceste investiţii, pe care vă asigur că le vom continua, deoarece modernizarea sistemului sanitar rămâne o preocupare permanentă la nivelul administraţiei judeţene”, a spus preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.