Peste 7.700 de copii din medii defavorizate s-au bucurat de cărţile şi rechizitele donate în campania ,,Dăm Aripi Educaţiei”, din perioada septembrie-noiembrie 2021

Pentru copiii din mediile defavorizate din România, accesul la cărţi şi rechizite este precar: conform celor mai recente statistici World Vision, 25% dintre copii nu au acces întotdeauna la suportul educaţional de care au nevoie la şcoală. Pentru a le veni în ajutor, NEPI Rockcastle, alături de World Vision România, a demarat în luna septembrie campania de strângere de cărţi şi rechizite noi, „Dăm Aripi Educaţiei”, iar până în noiembrie au dotat si mobilat 24 biblioteci din comunităţile locale. Astfel, toţi cei ce şi-au dorit să ofere cărţi (noi sau second-hand) sau rechizite (noi) au putut dona în spaţiile special amenajate în 10 centre comerciale din reţeaua NEPI Rockcastle din întreaga ţară.

„Gândiţi-vă la un copil care iubeşte poveştile, este avid de cunoaştere, vrea să înveţe, dar nu are de pe ce. Un copil pentru care singura şansă de a evada din sărăcie este educaţia, dar cum să fie educat când el nu are o armă esenţială – cartea? Ei bine, împreună cu partenerii noştri de la NEPI Rockcastle am schimbat această realitate pentru 7.700 de copii! A fost o bucurie imensă şi pentru noi, dar mai ales pentru copii. Le mulţumim tuturor celor care au contribuit la această campanie minunată”, menţionează echipa World Vision România.

Sprijinul şi implicarea românilor a depăşit toate aşteptările organizatorilor, datorită acestora 24 de şcoli din 18 judeţe au primit donaţii în cărţi şi piese de mobilier necesare dotării bibliotecilor şcolilor, ajutând astfel 7.768 de elevi să descopere bucuria lecturii şi să aibă acces la o resursă educaţională ce îi va ajuta să se dezvolte pe termen lung. Pe lângă şcoli, campania a vizat şi copiii din comunităţile defavorizate, astfel că peste 500 de rechizite au fost donate familiilor elevilor, ce au avut astfel un început de an şcolar fără griji.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

„Pentru copiii din medii vulnerabile, educaţia şi accesul la cărţi reprezintă una dintre cele mai importante şanse la un viitor mai bun. Suntem mândri că, alături de partenerii noştri de la World Vision România, şi cu ajutorul tuturor vizitatorilor centrelor comerciale ce au donat cărţi şi rechizite, am reuşit să susţinem procesul educaţional în comunităţile defavorizate, să revitalizăm bibliotecile pentru 24 de şcoli ce deservesc peste 7768 de elevi, oferind astfel şanse egale la educaţie copiilor din zone defavorizate”, declară reprezentanţii NEPI Rockcastle.

Cărţile şi rechizitele au fost distribuite de World Vision România bibliotecilor si şcolilor din Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Ialomiţa, Arad, Timiş, Dolj, Gorj, Vâlcea, Neamţ Brăila şi Galaţi. Donaţiile au reprezentat o oportunitate de înnoire pentru biblioteciile şcolare, al căror fond este învechit şi necorespunzătorul noului curriculum şcolar. Unele dintre aceste şcoli nu au mai primit cărţi noi în ultimii 10 ani.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Campania s-a derulat în 10 centre comerciale NEPI Rockcastle din ţară: Mega Mall Bucureşti, Promenada Sibiu, Shopping City Timişoara, City Park Mall Constanţa, Brăila Mall, Shopping City Galaţi, Shopping City Târgu-Jiu, Shopping City Piatra Neamţ, Shopping City Satu Mare, Shopping City Târgu Mureş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.