Din 14 decembrie, începe vânzarea de brazi în piețele brașovene

De săptămâna viitoare, din data de 14 decembrie, se vor deschide, în piețele publice, spațiile pentru vânzarea de brazi de Crăciun. Serviciul Public de Administrare Piețe a stabilit – ținând cont de solicitările existent în anii trecuți, dar și de spațiul disponibil – 16 locuri pentru vânzarea de brăduți, cele mai multe, cinci, fiind în Piața Dacia.

Conform datelor primite de la acest serviciu public, în Piața Astra vor fi amenajate două zone de 20 de m.p și una de 30 de m.p,; în Piața Dacia vor fi cinci locuri, dintre care patru cu suprafața de 24 de m.p și unul de 27 de m.p.; în Piața Star, vor fi 3 locuri cu suprafața de 10 m.p. fiecare; în Piața Tractorul, 3 locuri cu suprafața de 20 de m.p. fiecare; iar în Piața Bartolomeu, două locuri de câte 10 m.p.

Citeste și:  Aproape de Crăciun, Brașovul și alte mari orașe devin tot mai aglomerate, cu trafic intens și cumpărături în plină forfotă

Pentru ocuparea acestor locuri, SPAP va organiza, în data de 13 decembrie, ora 12.00, o licitație publică deschisă, la sediul instituției, iar locurile ramase libere, neadjudecate, se vor scoate din nou la licitație, în data de 14.12.2021, ora 12:00.

Conform caietului de sarcini, un agent economic poate deține un singur loc într-o piață, dar exista posibilitatea adjudecării  mai multor locuri, în piețe diferite.

 Prețul de pornire al licitației publice este 9 lei/m.p./zi pentru Piața Astra, 8 lei/m.p./zi pentru Piața Dacia și Star, 7 lei/m.p./zi pentru Piața Tractorul și 6 lei/m.p./zi pentru Piața Bartolomeu.

Închirierea locurilor pentru vânzarea brazilor de Crăciun se face pentru perioada 14 – 24 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.