Pârtiile de mare altitudine din Sinaia se deschid, parţial, începând de mâine

Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia anunţă că miercuri se vor deschide unele dintre pârtiile staţiunii. Preţurile pentru ski-pass sunt cele care au intrat în vigoare pe 1 februarie 2021.

Se va putea schia pe 5 pârtii aflate în golul alpin. Este vorba despre circa 6 kilometri de pârtii dintr-un total de aproximativ 27 de kilometri, stratul de zăpadă având o grosime de 30-70 cm.

În perioada urmatoare, o noua instalatie de tip teleschi va fi pusa în functiune la Sinaia, aceasta fiind acum în proces de autorizare.

Conform sursei citate, preţurile pentru skipass rămân la nivelul stabilit la 1 februarie anul acesta. Astfel, skipass-ul pentru o zi costă 160 de lei de luni până vineri şi 170 de lei sâmbăta şi duminica pentru adulţi, studenţii şi copiii beneficiind de reduceri.

Citeste și:  Rezultatele Loto 6/49, Joker, Noroc Plus şi Loto 5/40 din 28 aprilie 2024. Loteria Română a anunțat că s-a CÂȘTIGAT marele premiu la 6/49. Unde a fost jucat biletul norocos

Urcarea sau coborârea pe un tronson cu telegondola este de 25 de lei, tarifele diminuându-se dacă turiştii cumpără urcare şi coborâre pe unul sau pe ambele tronsoane ale instalaţiei de transport pe cablu.

Programul de funcţionare al gondolei Sinaia, care urcă la Cota 1400, este între orele 8.00 – 17.00. Gondola Carp, care urcă la Cota 2000, porneşte la ora 08.30 şi are ultima cursă la ora 16.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.