Zile libere 2022. Calendarul zilelor libere și a Sărbătorilor Legale

Codul muncii este singurul act normativ care prevede în momentul de față lista liberelor legale nelucrătoare din România, acestea fiind trecute la articolul 139 din act. Astfel, avem 15 sărbători pe listă, în care salariații au dreptul să stea acasă. În 2022, numai nouă dintre ele vor pica în intervalul luni – vineri al săptămânii (programul majorității salariaților), după cum urmează:

  • 1 și 2 ianuarie (Anul Nou) – sâmbătă și duminică;
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
  • 22 aprilie (Vinerea Mare) – vineri;
  • 24 și 25 aprilie (Paștele) – duminică și luni;
  • 1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
  • 1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri;
  • 12 și 13 iunie(Rusaliile) – duminică și luni;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
  • 1 decembrie (Ziua Națională) – joi;
  • 25 și 26 decembrie (Crăciunul) – duminică și luni.
Citeste și:  Îți place să mănânci dulce, picant sau sărat? Ce tip de personalitate ai, în funcție de mâncarea preferată

Angajații care aparțin altor culte religioase legale, în afară de cele creștine, beneficiază și de două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale declarate de cultele respective. Acestea se acordă în alte zile decât în cele din lista de mai sus sau de concediu de odihnă.

Prin excepție, în cazul salariaților care țin de cultele creștine, liberele pentru Vinerea Mare, Paște și Rusalii se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de fiecare cult în parte. Dacă există situații în care se „dublează” liberele, „dublurile” se recuperează.

„Salariații care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creștin, de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator”, scrie în Codul muncii.

Totuși, munca trebuie să continue și în liberele legale pentru anumite categorii de salariați. Mai precis, pentru unitățile sanitare, unitățile de alimentație publică și locurile de muncă în care activitatea trebuie să continue din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.

În aceste cazuri, angajatorii trebuie să asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază de minimum 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, este subliniat în lege.

Angajatorii care nu dau liber sau nu acordă compensațiile legale riscă amendarea cu mii de lei.

Important! Până la 15 ianuarie 2022, Guvernul ar trebui să stabilească prin hotărâre ce libere suplimentare vor primi bugetarii (dacă este cazul) – așa-zisele „punți” dintre weekend și liberele legale. De exemplu, în 2022 s-ar putea da punți în săptămâna cu Ziua Copilului sau în săptămâna cu Sfântul Andrei și Ziua Națională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.