În urmă cu câteva zile, Ministerul Educaţiei a publicat proiectul de hotărâre de guvern privind organizarea şi funcţionarea ARACIP şi, în cursul zilei de luni, s-a derulat şi o dezbatere publică ad-hoc pe această temă. Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă ferm reorganizarea aberantă a ARACIP şi susţine că activitatea agenţiei trebuie să rămână independentă faţă de factorul politic sau de interesele obscure.
Iată ce cred reprezentanții Consiliului Național al Elevilor:
Din nefericire, proiectul nu este unul „reformator” pentru instituţia care ar trebui să asigure şi să evalueze calitatea în învăţământul preuniversitar. Varianta actuală a proiectului de hotărâre de guvern reprezintă o vădită înlăturare a profesioniştilor din educaţie, prin deprofesionalizarea ARACIP şi popularea conducerii agenţiei cu reprezentanţi ai ministerelor şi ai şcolilor private. Arătăm că, spre exemplu, la acest moment, au fost identificate multiple unităţi de învăţământ preuniversitar care au probleme cu securitatea la incendiu şi nu numai, pentru că au fost înfiinţate în clădiri care, anterior, nu au fost proiectate pentru a fi şcoli.
Atragem atenţia asupra faptului că, din Consiliul ARACIP, ar trebui să facă parte doar experţi în educaţie şi în evaluarea calităţii din învăţământ, fără amestecarea factorului politic într-un organism care nu ar trebui să aibă astfel de ingerinţe. Mai mult, arătăm faptul că un membru al Consiliului ARACIP are un mandat de 4 ani, iar reprezentanţii ministerelor delegaţi în acest for nu vor putea rămâne pe toată durata mandatului, având în vedere modificările vertiginoase din configuraţia politică de la nivel naţional. În acelaşi timp, nu îşi poate asuma nimeni ca ARACIP să fie acaparată de interese personale ale unor persoane care vor putea acredita unităţi de învăţământ în timp ce ignoră total rapoartele evaluatorilor externi din teritoriu.
Astfel, Consiliul Naţional al Elevilor solicită cu fermitate următoarele: integrarea, în Consiliul ARACIP, strict a experţilor evaluatori, cu o experienţă relevantă în domeniu, selectaţi în mod transparent; integrarea, în comisiile consultative ale ARACIP sau ca observatori permanenţi în Consiliul ARACIP, a organizaţiilor, a structurilor şi a instituţiilor implicate în domeniul învăţământului preuniversitar; axarea evaluării calităţii pe criterii de performanţă obiective, nu pe munţi de hârtii inutile.
Este absolut necesar ca ARACIP să fie condus de către oameni pregătiţi în domeniu, şcolile să fie evaluate pe baza unor standarde reale, iar ministerele propuse a fi membre în Consiliu să se asigure că atât ele, cât şi serviciile lor deconcentrate, se subordonează legii, nu intereselor politice!
„Interesele unora primează în faţa siguranţei copiilor şi în faţa educaţiei de calitate, lucru pe care nu îl putem accepta! Deprofesionalizarea grosolană a ARACIP şi politizarea deciziilor de autorizare/acreditare vor duce la o scădere drastică a calităţii şi a echităţii educaţiei. Solicităm ministrului educaţiei să fie responsabil şi să retragă, de urgenţă, proiectul de hotărâre de guvern! Suntem de acord că evaluarea calităţii în învăţământul preuniversitar are nevoie de o reformă, însă forma actuală a proiectului de Hotărâre de Guvern este o aberaţie.”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.