Focar de pestă porcină în Făgăraș

În urma notificării transmise de ANVSA, autoritatlie locale au confirmat un focar de pestă porcină africană într-o gospodărie situată pe str. Prunului din municipiul Făgăraș. Se vor aplica măsuri de protecție pe o rază de 3 km, respectiv măsuri de supraveghere pe o rază de 10 km.

Măsuri în zona de protecție (valabile pentru localitățile Mândra, Șona, Râușor, Toderița, Ileni, Beclean, Luța, Hurez, Dridif, Calbor, Boholț, Șoarș, Felmer).

  1. Efectuarea unui recensământ oficial al tuturor categoriilor de porci din toate exploatațiile.
  2. Punerea sub supraveghere a exploatațiilor de porci.
  3. Toți porcii din exploatație vor fi ținuți în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolați de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la nici un produs susceptibil de a intra în contact cu porcii din exploatație.
  4. Nici un porc nu va intra sau ieși din exlpoatație, cu excepția autorizării de către autoritățile competente, ținând seama de situația epidemiologică.
  5. Mijloace corespunzătoare de dezinfecție și, dacă este necesar, de dezinsecție să se utilizeze la intrările și ieșirile din adăpostul porcilor precum și ale exploatațiilor.
  6. Respectarea condițiilor de biosecuritate.
  7. Toți porcii morți sau bolnavi care prezintă simptome de pestă porcină africană dintr-o exploatație vor fi supuși unui test de depistare a acesteia.
  8. Niciun material sau echipament care ar putea fi contaminat cu virusul pestei porcine nu va fi introdus într-o exploatație de porcine.
Citeste și:  Cum a crescut Călin Georgescu în sondaje? Politica pe TikTok-ul românesc

Măsuri in zona de supraveghere (10 km):

  1. Porcii domestici trebuie menținuți în adăposturile lor, fără a avea contact cu porcii sălbatici.
  2. Pe cât posibil, se vor utiliza mijloacele corespunzătoare de dezinfecție la intrările și ieșirile adăposturilor porcilor, precum și ale exploatațiilor.
  3. Se vor aplica măsuri de igienă corespunzătoare (schimbarea hainelor și încălțămintei cu care s-au efectuat vizite în fondurile de vânătoare), măsuri aplicate de către toate persoanele care se deplasează în mediul sălbatic, pentru a reduce riscul de propagare a virusului pestei porcine africane.
  4. Este interzisă introducerea într-o exploatație de porcine a materialelor sau echipamentelor care ar putea fi contaminate de virusul pestei porcine africane.
  5. Porcii, produsele rezultate în urma sacrificării, materialul lor seminal, embrionii sau ovulele lor nu părăsesc zona infectată!
  6. Nici o altă specie de animal domestic nu va pătrunde sau ieși din exploatație fără înștiințarea autorității competente.
  7. Toți porcii morți sau bolnavi dintr-o exploatație trebuie declarați de îndată autorității competente care procedează la investigațiile corespunzătoare.
  8. Respectarea condițiilor de biosecuritate.
Citeste și:  Este oficial: Hotărârea privind creșterea salariului minim la 4.050 de lei, publicată în Monitorul Oficial

Medic veterinar de circumscripție: Daniela Boamfă, telefon 0761 638 809.

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.