Avertismente ale salvamontiştilor: Lumea trebuie să fie foarte atentă ce face pe munte

Mai multe accidente ale căror victime au fost turişti aflaţi la munte au avut loc ieri. Astfel, un clujean a decedat în Munţii Făgăraş, după ce a căzut de la 450 de metri, iar potrivit salvamontiştilor, neşansa lui a fost amplificată de faptul că nu purta cască de protecţie. Şi în masivul Bucegi, echipele de salvare au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical, recuperarea şi transportul unei femei care, de asemenea, a căzut 200 de metri, punctează agenția de presă Rador.

Pentru a evita situaţii asemănătoare, turiştii trebuie să ţină seama de mai multe lucruri mai ales pe timp de iarnă, după cum a avertizat la Radio România Actualităţi, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani, Sabin Cornoiu:

Citeste și:  Deficitul bugetar, ajustările fiscale și cursul valutar – principalele îngrijorări ale mediului de business la final de 2024

„Echipamentul este un element important, iar pornind de aici, în funcţie de experienţa pe care o ai, trebuie să abordezi traseele sau activităţile pe care crezi că le poţi stăpâni. Vorbim de cei care depăşesc perimetrele staţiunilor de schi şi se îndreaptă către zona alpină înaltă. Cred că de două săptămâni, de când a început să ningă, suntem sub avertizare de cod de producere a avalanşelor. Cei mai experimentaţi ştiu să aleagă traseul cel mai bun, chiar dacă nici acela nu este sigur, pentru că iarna toate traseele marcate se anulează, pentru că sunt acoperite de zăpadă şi se fac alte poteci sau alte trasee decât potecile de vară, unii dintre ei conduc turişti pe munte şi conduc în siguranţă, dar sunt mulţi care încalcă regulile şi merg pe acel principiu că nu cred că mie o să mi se întâmple. Lumea trebuie să fie foarte atentă ce face pe munte.”

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.