Trei fotbalişti sunt în probe la FC Braşov

Trei fotbalişti se află în aceste zile în probe la FC Braşov. Călin Moldovan îi testează pentru a vedea dacă fac faţă rigorilor clubului. Doi dintre aceştia sunt braşoveni iar cel de-al treilea a venit tocmai de la Călăraşi. Doi dintre ei sunt atacanţi iar unul este mijlocaş central.


Cosmin Turcu este un atacant, de 27 de ani, crescut de Colţea Braşov, care în prima parte a sezonului a jucat pentru Unirea Slobozia. Cel de-al doilea braşovean este tânărul Cosmin Moisa, un mijlocaş central crescut de Braşova, născut în 2004. Cel de-al treilea este un tânăr atacant venit de la Înainte Modelu. Robert Gabriel Andreescu are 20 de ani şi este din Călăraşi.


La pregătiri a venit şi Iulian Laurenţiu Popescu, portarul care a fost împrumutat până la finalul sezonului de la Universitatea Craiova. Portarul de 25 de ani a jucat în prima parte a sezonului la Poli Iaşi.


„Mă simt bine, după o pauză de o lună începutul e mai greu, dar sunt bine. Mă bucur foarte mult pentru încredere. Îmi doresc să reuşesc aici, când o să fiu folosit să îmi ajut colegii, echipa. Să iasă bine, să nu retrogradăm, sper să facem meciuri foarte bune. Vreau să adunăm cât mai multe puncte, să joc cât mai multe minute, să ajut echipa, asta o să îmi dea mai multă încredere în mine.”, a spus Iulian Laurenţiu Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.