Ziua Culturii Naționale, celebrată la Brașov prin REDUTA POETICĂ 2022

După succesul on-line al ediției din 2021, brașovenii și turiștii sunt așteptați în data de 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Reduta. Ca și anul trecut, miza acestui eveniment este de a scoate la iveală creativitatea, versatilitatea și vitalitatea poeziei brașovene contemporane. În 2021 au participat 10 poeți și poete care trăiesc și scriu în Brașov.

Anul acesta, organizatorii au decis să includă în spectacol și texte ale unor autori brașoveni consacrați, care din păcate nu mai sunt printre noi (Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina, Andrei Bodiu, Claudiu Mitan), dar și lecturi ale unor tineri autori care s-au format în cadrul școlii poetice de la Brașov și care, fiecare în felul lor, duc mai departe tradiția acesteia (Dósa Andrei, Ioana Zenaida Rotariu, Robert Gabriel Elekes, Denisa Păun).

Citeste și:  Un vot pentru Partidul Naţional Liberal (PNL), duminică, înseamnă garanția că Brașovul va avea întâietate pe harta dezvoltării naționale!

Textele autorilor care nu mai sunt printre noi vor fi citite de actorul Andrei Netejoru. Toate lecturile vor fi acompaniate muzical de trupa brașoveană Bulz Brotherz și de producătorul de muzică brașovean George Pandrea.

Intrarea este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.