Ieri, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină pentru două persoane care s-au accidentat în timp ce schiau, una fiind trimisă, cu un echipaj SMURD, către unitatea spitalicească, pentru controale suplimentare de specialitate.
De la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Brașov au intervenit în 169 de cazuri, totalizând 184 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care a trebuit să fie evacuate.
Reglați-vă corespunzator echipamentul
Un reglaj corect va face ca legăturile schiurilor să elibereze piciorul în cazul unei suprasarcini sau al unui soc puternic, protejându-l.
Totodată, servisați schiurile periodic și ascutiți canturile ori de câte ori este necesar. Pârtiile sunt acoperite preponderent cu zăpadă artificială, care are o consistență deosebit de dură și care tocește foarte repede aceste canturi, făcând schiurile mult mai greu de controlat și oprit în condiții de siguranță.
Dați dovadă de responsabilitate în practicarea sporturilor montane de iarnă, atât pentru siguranța proprie, cât și pentru a celor din jurul vostru!