250 de lei pentru fiecare elev brașovean care învață la stat

Fiecare elev din România va avea dreptul, în această toamnă, să primească 5 tichete a câte 50 de lei fiecare, adică 250 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern publicat în dezbatere de Ministerul Educației. Banii vor fi primiți doar dacă părinții depun o cerere/declarație pe propria răspundere la școală. Din acești bani părinții le pot cumpăra elevilor echipament sportiv, carte şcolară (manuale şcolare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor şcolare, atlase, dicționare) şi rechizite. Tichetele vor fi emise în octombrie-noiembrie 2019 și expiră pe 12 iunie 2020, conform sursei citate.

Un nou tip de tichet valoric va fi emis de autorități: tichet educațional de tip social. Valoarea totală primită de fiecare elev va fi de 250 lei, împărțită în 5 tichete, fiecare în valoare de 50 de lei, potrivit regulilor din normele metodologice ale proiectului. Deși este vorba despre un tichet social, regulile permit și prevăd acordarea acestor tichete tuturor elevilor din sistemul de învățământ de stat, din ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Condiția pe care trebuie să o îndeplinească elevii, pentru a primi aceste tichete este frecventarea cursurilor. Tichetul social educațional nu afectează acordarea altor tipuri de ajutor social, precizează actul normativ – adică sumele nu sunt luate în calcul atunci când se decide venitul familiei.

Programul anunțat de minister se numește „Programul de susținere a educației «Merg la școală», pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal și profesional de stat”. În sistemul de învățământ erau înscriși în anul școlar 2018-2019, potrivit INS, 2.373.894 de elevi în ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional. Dintre ei, 770.497 proveneau din mediul rural. Dacă ar primi toți elevii aceste tichete, așa cum prevede proiectul de act normativ, bugetul programului s-ar ridica la 593.473.500 lei.

Cererea se face în prima lună de școală

Tichetul se acordă la cerere unuia dintre părinți/reprezentantului legal al elevului sau, după caz, persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea elevului, pe perioada absenței părinților. Cererea și declarația pe propria răspundere pot fi depuse la școala la care este înscris elevul. Atenție, termenul limită pentru depunerea cererii însoțite de documentele justificative prevăzute în cerere, este de 15 octombrie 2019, în condițiile în care școala începe anul acesta pe 9 septembrie.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

O serie de acte de identitate trebuie prezentate la secretariatul școlii în momentul depunerii cererii.

Titularul poate utiliza tichetul educațional de tip tichet social în perioada de valabilitate, numai pentru achiziționarea de echipament sportiv, carte școlară (manuale şcolare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor şcolare, atlase, dicționare) și rechizite, exclusiv de la operatorii economici care comercializează produsele prevăzute de lege cu care unitatea emitentă are încheiate contracte de servicii specifice sectorului de tichete sociale, potrivit proiectului de act nromativ.

Titularului, adică părintelui, i se interzic:

  • solicitarea și/sau primirea unui rest de bani la tichetul educațional de tip tichet social, în cazul în care suma corespunzătoare produselor solicitate este mai mică decât valoarea nominală a tichetului;
  • comercializarea tichetelor educaționale de tip tichet social în schimbul unor sume de bani și/ori altor bunuri și/ori servicii;
  • utilizarea tichetelor educaționale de tip tichet social în magazine, locații, unități, piețe de orice fel care nu vând echipament sportiv, carte școlară (manuale şcolare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor şcolare, atlase, dicționare) și rechizite și nu au afișate la intrare autocolantele speciale ale unității emitente;
  • utilizarea tichetelor educaționale de tip tichet social pentru achiziționarea altor produse decât echipament sportiv, carte școlară (manuale şcolare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor şcolare, atlase, dicționare) și rechizite. Pentru toate aceste interdicții nu există însă o amendă sau o pedeapsă prevăzută la încălcarea acestor reguli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.