Repere din activitatea polițiștilor de imigrări din Brașov, în anul 2021

În cursul anului 2021, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Brașov au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 2945 de persoane, cetățeni din state terțe și europeni. Au fost depistați 78 de străini în situații ilegale și emise 74 decizii de returnare. De asemenea, au fost eliberate 1630 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de  144.100 lei.

Activitatea polițiștilor din cadrul Servciului pentru Imigrări al Județului Brașov s-a desfășurat pe parcursul anului 2021 în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare pe linie de migrație și luând în considerare dispozițiile legale, recomandările și măsurile emise de prevenire şi limitare a răspândirii infectării cu coronavirus (COVID-19).

Astfel, în ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în anul 2021, poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Brașov au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru  2945 de persoane, dintre care 2512 străini din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Nepal, India, Sri Lanka și Turcia și 433 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Germania, Italia şi Spania.

Citeste și:  România plătește printre cele mai mari dobânzi la credite

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajarea în muncă, reîntregirea familiei și studii.

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 2260de permise de ședere, dintre care 2197pentru ședere temporară și 63 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 429 decertificate de înregistrare și 32 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH .

În ceea ce privește admisia în România, în perioada de referință au fost înregistrate 16 invitații și 12 cereri pentru reîntregirea familiei.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 1894 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1630 deavize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, 131 de cereri fiind respinse.

Citeste și:  Brașovenii, invitați să admire icoane pe sticlă la Centrul Cultural Reduta până pe 10 ianuarie

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 15 acțiuni cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 6 străini în situații ilegale. S-au emis decizii de returnare de pe teritoriul României în 19cazuri ca urmare a refuzului prelungirii dreptului de ședere, 13 cazuri pentru revocarea dreptului de ședere iar în 4 cazuri s-a dispus emiterea deciziei de returnare sub escorta de pe teritoriul României.

Totodată, au fost aplicate 45 desancțiuni contravenționale în valoare de 144.100 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor OG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Citeste și:  Concert de colinde la Făgăraș: Eveniment cultural și caritabil pentru construirea Spitalului Speranței „Hospice”

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță al cetățeanului și pentru realizarea acestora Serviciul pentru Imigrări Brașov a primit un sprijin important din partea altor instituții de pe raza județului Brașov, precum Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov și subunitățile de poliție subordonate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov, Inspectoratul de Jandarmi „Nicolae Titulescu” al Județului Brașov etc.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.