4 handbaliste de la CSM Corona Brașov au fost convocate la lotul național de cadete, pentru cantonamentul efectuat de „tricolore” la Izvorani, în vederea turneului internațional din Ungaria.
Mălina Avădanei, Maria Balint, Ana Șerban și Ana Totoescu vor participa, începând cu 26 februarie, la cantonamentul organizat de Federația Română de Handbal (FRH) la Izvorani.
Acțiunea de pregătire centralizată va dura până în data de 2 martie, urmând ca din 3 martie, echipa României să debuteze în turneul internațional din Ungaria, care se va desfășura între 3 și 6 februarie.
La echipa de junioare 2 a Coronei, handbalistele joacă pe următoarele posturi: Mălina Avădanei – inter dreapta, Maria Balint – centru, Ana Șerban – inter stânga și Ana Totoescu – portar.
Alături de cele patru jucătoare, la acțiune va participa, ca antrenor secund, și Mihaela Ciobotaru, antrenorul echipei de junioare 1 de la Corona Brașov.
Dintre cele 26 de sportive, doar 16 fete vor face deplasarea la turneu.