Banca Naţională a României a majorat dobânda cheie la 2,5% pe an

Banca Națională a României a majorat dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale la 2,5%. Dobânda cheie crește, astfel, pentru a patra ședință la rând și este acum dublă față de nivelul din toamnă.

„Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 9 februarie 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an, de la 2,00 la sută pe an, începând cu data de 10 februarie 2022; majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 3,50 la sută pe an, de la 3,00 la sută pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 1,50 la sută, de la 1,00 la sută pe an, începând cu data de 10 februarie 2022; păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară; menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit”, se precizează într-un comunicat al BNR remis miercuri Agerpres.

Analiștii estimau că BNR va majora rata cheie cu 0,25 puncte procentuale, la fel ca în ședințele precedente, deși o majorare de 0,5 puncte era mai potrivită.

Decizia Bancii Centrale va duce la modificarea dobanzilor practicate de Bancile Comerciale si implicit la descurajarea populatiei sa consume pe datorie si deci sa creeze inflatie.

Banca Cehiei a crescut săptămâna trecută rata cheie cu 0,75 puncte la 4,5%, în timp ce Banca Poloniei a majorat rata cu 0,5 pp în această săptămână la 2,75%, astfel că BNR rămâne cu cea mai mică rată cheie din regiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.