În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.751 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.986 mai puțin decât în ziua anterioară. 2.141 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile o găsiți în graficul de mai jos.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
În total, până astăzi, 12 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.550.348 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 87.600 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
2.094.053 de pacienți au fost declarați vindecați.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.037 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. | JUDEȚ | Probe pozitive la retestare |
1 | ALBA | 41 |
2 | ARAD | 36 |
3 | ARGEŞ | 25 |
4 | BACĂU | 16 |
5 | BIHOR | 12 |
6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 3 |
7 | BOTOŞANI | 3 |
8 | BRAŞOV | 35 |
9 | BRĂILA | 5 |
10 | BUZĂU | 26 |
11 | CARAŞ-SEVERIN | 5 |
12 | CĂLĂRAŞI | 8 |
13 | CLUJ | 19 |
14 | CONSTANŢA | 48 |
15 | COVASNA | 1 |
16 | DÂMBOVIŢA | 8 |
17 | DOLJ | 38 |
18 | GALAŢI | 20 |
19 | GIURGIU | 2 |
20 | GORJ | 17 |
21 | HARGHITA | 5 |
22 | HUNEDOARA | 37 |
23 | IALOMIŢA | 12 |
24 | IAŞI | 42 |
25 | ILFOV | 35 |
26 | MARAMUREŞ | 5 |
27 | MEHEDINŢI | 7 |
28 | MUREŞ | 36 |
29 | NEAMŢ | 10 |
30 | OLT | 10 |
31 | PRAHOVA | 43 |
32 | SATU MARE | 4 |
33 | SĂLAJ | 5 |
34 | SIBIU | 14 |
35 | SUCEAVA | 28 |
36 | TELEORMAN | 24 |
37 | TIMIŞ | 53 |
38 | TULCEA | 2 |
39 | VASLUI | 8 |
40 | VÂLCEA | 19 |
41 | VRANCEA | 9 |
42 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 261 |
TOTAL | 1.037 |
Până astăzi, 61.520 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 11.02.2022 (10:00) – 12.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 157 de decese (89 bărbați și 68 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 157 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 30-39 de ani, 6 la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 9 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 28 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 59 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 54 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
150 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
Din totalul de 157 de pacienți decedați, 132 au fost nevaccinați și 25 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. 24 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
Au fost raportate 13 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Brașov, Bihor, Galați, Ialomița, Mureș și Neamț, 1 în luna decembrie 2021, 10 în luna ianuarie 2022 și 2 în luna februarie 2022.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.278, cu 522 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.169 de persoane, cu 17 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.169 de pacienți internați la ATI, 1.011 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 692 sunt minori, 674 fiind internați în secții, cu 45 mai puțin decât în ziua anterioară și 18 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.144.761 de teste RT-PCR și 8.039.846 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.869 de teste RT-PCR (14.154 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.715 la cerere) și 47.786 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 230.036 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.985 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 86.451 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 14 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.352 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 428 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 februarie, 1.158 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 203.550 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.888 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 138 în Franța, 3.127 în Germania, 99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 12 în SUA, 11 în Suedia, 151 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 51 în Cipru, 8 în India, 8 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 18 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 4 în Serbia, 14 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria și Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:
În intervalul 3 februarie 2022– 10 februarie 2022, au fost raportate 97.966.503 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.
Începând din 15 decembrie 2020, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.
95043
ŢARA | CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI |
Regatul Unit | 17.803.325 (+428.248) | 158.318 (+1474) |
Franţa | 21.039.639 (+1.166.650) | 133.614 (+2026) |
Spania | 10.495.284 (+377.451) | 95.043 (+1345) |
Italia | 11.847.436 (+611.691) | 149.896 (+2576) |
Germania | 11.768.128 (+1.346.451) | 119.450 (+1118) |
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 10 FEBRUARIE 2022 | |
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI |
394.483.957 (+18.254.411) | 5.753.799 (+71.971) |
* Datele referitoare la numărul persoanelor vindecate, raportate zilnic în mod defalcat pe state și la nivel global, au încetat să fie prelucrate și comunicate de către centrul specializat în agregarea datelor de acest tip, respectiv Johns Hopkins CSSE.
** Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 3 februarie 2022– 10 februarie 2022.
*** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică