Un tânăr brașovean s-a ales cu dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție solicitat chiar de tatăl său

Ieri, 14 februarie 2022, Poliția Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție a fost sesizată de către un bărbat, în vârstă de 64 ani, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că fiul său ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că tânărul, în vârstă de 22 ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-ar fi deplasat la domiciliul tatălui său, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, prin care s-a dispus evacuarea temporară de la domiciliu și păstrarea unei distanțe de minimum 200 m față de tatăl său și de domiciliul acestuia.

Citeste și:  Impactul TikTok-ului și rolul conținutului video. Ce pot învăța brandurile din campania electorală recentă?

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.