Ieri, 16.02.2022, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 8 cazuri de persoane care s-au accidentat în timp ce practicau sporturile de iarnă. Două au fost predate echipajelor SMURD, pentru a fi transportate către unitățile spitalicești.
De la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Brașov au intervenit în 295 de cazuri, totalizând 315 persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care a trebuit să fie evacuate.
Urcați și stationați numai pe marginea pârtiei și numai în zonele în care ceilalți schiori să va poată repera ușor (nu sub ruperi de pantă, curbe, etc.).
Dați dovadă de responsabilitate în practicarea sporturilor montane de iarnă, atât pentru siguranță proprie, cât și pentru a celor din jurul vostru!