ACCEPT şi Ministerul Public, parteneriat pentru protecţia persoanelor LGBT în România

Asociaţia Accept, în calitate de Promotor de Proiect, şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de partener, au lansat proiectul „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBT: implementarea jurisprudenţei CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen”, prin care îşi propun îmbunătăţirea punerii în aplicare a deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi a recomandărilor Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI) din cadrul Consiliului Europei, prin dialog cu instituţiile abilitate şi sprijinirea acestora în construirea unui cadru eficient de implementare a deciziilor CEDO cu privire la orientarea sexuală şi identitatea de gen.

România, în baza deciziilor CEDO din ultimii ani, are obligaţia să ia măsuri la nivel legislativ şi instituţional prin care să prevină încălcări ale drepturilor fundamentale ale persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender, intersex, aşa cum s-a reţinut în hotărârile pronunţate în cauzele (1) MC şi AC împotriva României, X şi Y împotriva României şi ACCEPT şi alţii împotriva României. În acest sens, autorităţile române au obligaţia să îmbunătăţească legislaţia naţională privind infracţiunile motivate de ură, legislaţia naţională în domeniul libertăţii de întrunire şi legislaţia naţională în privinţa recunoaşterii juridice a genului. De asemenea, sunt necesare modificarea politicilor şi practicii instituţionale în aceste domenii şi modificarea procedurilor de lucru, în acord cu deciziile CEDO, pentru a proteja eficient toţi cetăţenii şi pentru a evita potenţiale încălcări ale drepturilor persoanelor LGBT în România.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Studiul FRA – Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (2), publicat în mai 2020, arată că numai 4% dintre persoanele LGBT din România merg la poliţie atunci când sunt victime ale atacurilor fizice motivate de ură, acesta fiind cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană. Persoanele LGBT din România sunt reticente să raporteze agresiunile la care sunt supuse, date fiind homofobia şi transfobia încă prezente în sistemul public. Pentru ameliorarea acestei situaţii, este de maximă importanţă soluţionarea cauzelor în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni motivate de ură îndreptate împotriva persoanelor LGBT şi monitorizarea numărului de cauze care se finalizează cu condamnarea persoanelor vinovate.

Teodora Ion-Rotaru Roseti, directoare executivă a Asociaţiei ACCEPT, declară: „Anul acesta se împlinesc 15 ani de când România a devenit membră a Uniunii Europene. Ca parte a familiei europene, România are obligaţia pozitivă să respecte drepturile tuturor cetăţenilor săi şi să oprească orice formă de discriminare şi marginalizare a persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender, intersex. Suntem responsabili să recunoaştem erorile istorice şi să reparăm un sistem public care condamnă la abuzuri aproximativ 900.000 de cetăţeni români LGBT (3). Respectarea drepturilor omului este esenţială într-un stat de drept, iar implementarea deciziilor CEDO care au găsit România vinovată de încălcarea drepturilor persoanelor LGBT sunt obligatorii pentru ţara noastră. Aşadar, vom aduce la aceeaşi masă instituţiile care au obligaţia să implementeze deciziile CEDO, fără amânare. Ne bazăm pe cooperarea lor loială şi avem încredere că toţi actorii instituţionali înţeleg care este miza respectării drepturilor omului în România, miza respectării statului de drept. Aceste valori comune stau la baza apartenenţei noastre la alianţe politice şi economice fără de care parcursul european, bunăstarea economică şi socială şi siguranţa României sunt imposibile.”

În cadrul proiectului „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBT: implementarea jurisprudenţei CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen”, Asociaţia Accept şi Ministerul Public – PÎCCJ vor colabora cu Avocatul Poporului, care va coordona Grupul de Lucru privind implementarea deciziilor CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen, la lucrările căruia vor fi invitate să participe Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Agentul Guvernamental CEDO şi alte instituţii mandatate să asigure egalitatea tuturor cetăţenilor români indiferent de rasă, origine etnică, religie sau convingeri, vârstă, orientare sexuală sau identitate de gen.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Pe parcursul derulării proiectului, până în noiembrie 2023, va fi lansat un sistem online de raportare a violărilor de drepturi suferite de persoane LGBT, va fi redactat un manual de investigare a infracţiunilor motivate de ură, iar 280 de magistraţi, 160 de poliţişti şi 40 de angajaţi ai autorităţilor publice vor beneficia de formare cu privire la drepturile persoanelor LGBT şi investigarea infracţiunilor motivate de ură. Totodată, peste 800 persoane LGBT victime ale violărilor de drepturi vor fi sprijinite pentru a avea acces la justiţie şi la remedii adecvate şi peste 500.000 de persoane vor fi informate cu privire la situaţia persoanelor LGBT în România prin intermediul unei campanii publice.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Proiectul „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBT: implementarea jurisprudenţei CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen” este implementat de Asociaţia ACCEPT în parteneriat cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada decembrie 2021 – noiembrie 2023. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 937.819 euro oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului este să îmbunătăţească executarea deciziilor CEDO şi aplicarea recomandărilor ECRI în România pe criteriile orientării sexuale şi identităţii de gen.

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021. Conţinutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Naţional de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informaţiile şi opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.

Foto. GettyImages

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.