44 de utilaje de deszăpezire au acționat,de aseară, în municipiul Brașov

După începerea ninsorii, 44 utilaje ale firmei de deszăpezire Comprest au acționat pe străzile Brașovului și din Poiana Brașov, astfel încât circulația, în această dimineață, se desfășoară în condiții bune.

Primele utilaje au ieșit după ora 18.30, când a început ninsoarea și, etapizat, s-a ieșit cu toate cele 44 de utilaje. Activitatea de deszăpezire a vizat, în prima etapă, străzile principale, după care s-a intrat pe cele secundare și cele din interiorul cartierelor. În acest moment toate străzile principale și majoritatea celor secundare și a celor din cartiere sunt deszăpezite ,,la negru”. Se mai acționează, cu 8 utilaje, în interiorul cartierelor, pe străzile secundare. În Poiana Brașov au acționat 5 utilaje, iar alte trei au deszăpezit drumul spre Poiană.

În această noapte s-au utilizat aproximativ 230 de tone de material antiderapant, stocul municipalității fiind de aproximativ 3.200 de tone.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Le reamintim brașovenilor că în sezonul rece trebuie ca autoturismele să fie echipate cu cauciucuri de iarnă, iar înainte de a porni la drum, mașinile trebuie curățate pentru a avea o vizibilitate optimă. În același timp, îi invităm pe brașoveni să utilizeze mijloacele de transport în comun, în locul autoturismelor proprii, acestea asigurând condiții optime de confort, viteză și siguranță.

Cetățenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, la numărul de telefon 0268-416495. În cazul în care solicitările nu sunt rezolvate, cetățenii pot sesiza acest lucru la dispeceratul Primăriei Brașov, tel. 0268-416550, sau direct la Serviciul de Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire din cadrul Primăriei Brașov – tel. 0268 416550, tasta 9, int. 127, 253, 254, email: salubrizare@brasovcity.ro.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Etapele desfășurării acțiunilor de deszăpezire:
-etapa 1: arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun;
-etapa 2: străzile de legătură cu arterele principale;
-etapa 3: străduțele din interiorul cartierelor.

Având în vedere specificul anumitor zone în pantă (cartierul Șchei, str. C D Gherea etc) activitatea de deszăpezire se face, și aici, în prima și a doua etapă.

Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov este asigurată de către Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, unde deszăpezirea este asigurată de CNAIR.

Pentru deszăpezirea din sezonul 2021-2022 sunt pregătite 86 de autospeciale și utilaje:
– 31 de utilaje de mari dimensiuni cu lamă și răspânditor;

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

– 15 unimoguri cu lamă și răspânditor;

– 2 tractoare cu lamă și răspânditor;

– 27 de tractorașe cu lamă și răspânditor;

– 11 utilaje de încărcare: încărcătoare frontale, buldoexcavatoare și buldozere.

Pentru reducerea timpului de intervenție și creșterea eficienței, activitatea de deszăpezire este asigurată din cele 3 centre (str. Carierei, str. Zizinului și Poiana Brașov).

Materialul antiderapant utilizat este format dintr-un amestec de sare cu un inhibitor de coroziune, care asigură eficiență până la -24,5 grade Celsius, în timp ce sarea are eficiență doar până la -7 grade Celsius. În plus, amestecul protejează atât carosabilul și caroseriile mașinilor, cât și spațiile verzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.