Mai multe elicoptere ucrainene, survolează România. Aparatele de zbor trebuie să ajungă la Ghimbav pentru mentenanţă

Ministerul Apărării a anuntat , astăzi, că patru elicoptere ucrainene au solicitat aprobare de survol deasupra României, urmând a ajunge, pentru mentenanţă, la Ghimbav, în judeţul Braşov. Elicopterele au aterizat deja la Iaşi pentru escală tehnică.

”Autorităţile ucrainene au solicitat părţii române aprobări diplomatice de survol cu destinaţia finală Ghimbav, jud. Braşov, pentru un număr de 4 elicoptere, în scopul efectuării operaţiunilor de mentenanţă la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă. Sursa citată a precizat că aeronavele în discuţie sunt configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate.

”Pentru aceste elicoptere au fost depuse astăzi, 8 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aterizând deja pe aerodromul Iaşi, pentru escală tehnică, urmând să îşi continue deplasarea către destinaţia finală”, a mai transmis instituţia.

Citeste și:  IPJ Brașov a organizat o conferință pentru liceeni pe tema consumului de droguri 

Alte cinci elicoptere ucrainene configurate pentru executarea misiunilor civile și fără armament la bord se află, la acest moment, în deplasare către județul Brașov, tot pentru mentenață.

”Ca urmare a primirii aprobărilor diplomatice de survol din partea autorităților române, încă cinci elicoptere ucrainene configurate pentru executarea misiunilor civile și fără armament la bord se află, la acest moment, în deplasare către județul Brașov, pentru operațiuni de mentenanță planificate la Airbus Helicopters România. Și pentru aceste aeronave au fost depuse, conform reglementărilor aeriene naționale, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil.

În total, au fost acordate aprobări diplomatice de survol, pentru deplasarea către Airbus Helicopters România, pentru 14 elicoptere, restul aparatelor de zbor urmând a sosi în perioada imediat următoare,” a mai transmis, Ministerul Apărării.

Citeste și:  Academia Română respinge asocierea „pripită” a instituţiei şi a preşedintelui Ioan-Aurel Pop cu ideile suveraniste şi filoruse

Sursa: https://www.facebook.com/mapn.ro

Foto Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.