Ieri a avut loc o şedinţă de lucru la Consiliul Judeţean Braşov pe tema proiectului de modernizare şi reabilitare a drumului judeţean DJ 109 Beclean – Luţa – Ludişor.
Daniel Gligoraş, administratorul public al judeţului Braşov, Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean, reprezentanţii antreprenorului, SC Diferit SRL, şi specialiştii Direcţiei de Drumuri Judeţene şi Servicii Publice din cadrul CJ Braşov care coordonează implementarea proiectului au analizat stadiul implementării acestuia şi etapele care mai trebuie parcurse până la momentul finalizării.
Lucrările de refacere a drumului judeţean DJ 109, în lungime de 9,1 kilometri, au început la finele anului 2019, fiind susținute integral din fondurile proprii ale Consiliul Judeţean Braşov.
Valoarea investiției este în cuantum de 27.497.317,30 lei.
„Termenul de finalizare a proiectului este preconizat în primăvara anului 2023, însă conform discuțiilor purtate astăzi, am primit asigurări din partea antreprenorului că va face toate demersurile necesare în vederea încheierii lucrărilor până la finele anului 2022, în cazul în care condițiile climato-tehnico-economice sunt favorabile. Drumul DJ 109, care leagă satele Luţa şi Ludişor cu centrul comunei Beclean şi cu Drumul Baţional 1, este foarte important la nivelul Ţării Făgăraşului şi de aceea ne preocupăm în permanenţă de stadiul proiectului şi de măsurile pe care le putem lua pentru finalizarea cât mai rapidă a tuturor lucrărilor”, a menţionat administratorul public Daniel Gligoraş.
În perioada scursă de la emiterea ordinului de începere și până în prezent, s-au realizat în mare parte lucrările de artă cuprinse în proiect, respectiv:
– Podul situat la km 1+800, realizat în proporție de 95%;
– Podul situat la km 3+800, realizat în proporție de 80%;
– Podul situat la km 6+000, realizat în proporție de 50%;
– Zidul de sprijin pentru amenajarea albiei unui afluent al pârâului Netotu (între km 3+660 – 3+800), finalizat în totalitate.
La partea de drum, stadiul execuției se prezintă astfel:
- pe sectorul cuprins între extravilanul satului Beclean şi intravilanul Luța (km 0+000 – 3+660), nu au început deocamdată lucrările, deoarece UAT Beclean are în derulare proiectul de realizare a canalizării între localitățile Beclean-Luța, lucrări de rețelistică care sunt în curs de desfășurare, în vederea eliberării amplasamentului până la finele lunii martie 2022;
- intravilanul satului Luța (km 3+660 – 4+000), a fost executat la nivel de balast inferior, lucrările fiind realizate în proporție de 45%;
- segmentul rutier cuprins între extravilanul satului Luța şi intravilanul Ludișor (km 4+000 – 7+590), a fost realizat la nivelul primului strat de asfalt (Binder), lucrările având un progres de 90%;
- sectorul de drum situat între extravilanul Ludișor şi extravilanul satului Voievodeni (km 7+590 – 8+870), a fost executat la nivel de balast superior, lucrările fiind terminate în proporție de 65%;
- în intravilanul satului Voievodeni (km 8+870 – 9+087) nu au început lucrările, deoarece UAT Voila a avut în execuţie proiectul de introducere a canalizării care s-a finalizat în anul 2021.
Lucrările realizate până în prezent respectă graficul de execuţie prezentat de antreprenor, iar în momentul de față ele sunt sistate din cauza condiţiilor meteorologice, urmând a fi reluate imediat ce vremea va fi prielnică.
„Modernizarea drumului DJ 109 este o investiţie pe care locuitorii comunei noastre o aşteaptă de zeci de ani şi care se realizează prin implicarea Consiliului Judeţean Braşov. Introducerea reţelelor de canalizare este, de asemenea, foarte importantă pentru comunităţile noastre. Este un proiect de mare anvergură pe care l-am demarat din fonduri proprii, l-am urgentat şi ne pregătim să-l încheiem pe 20 martie. În momentul de faţă, la nivelul comunei Beclean canalizarea este funcţională în satul Hurez, unde a fost pusă în funcţiune o staţie proprie de epurare a apelor. În satele Beclean şi Luţa lucrările au ajuns în fază finală de execuţie, fiind construită şi o staţie de epurare, în timp ce pentru satele Calbor şi Boholţ lucrăm la studiul de fezabilitate pentru demararea investiţiilor. Ne dorim să asigurăm condiţii decente de viaţă pentru toţi locuitorii comunei noastre, atât în ceea ce priveşte furnizarea utilităţilor, cât şi în privinţa accesibilităţii rutiere”, a menţionat primarul Claudiu Motrescu.
Proiectul de canalizare a comunei Beclean este în valoare de 17 milioane de lei.
„Judeţul Braşov are nevoie de investiţii în toate domeniile, iar pentru implementarea acestora, implicarea şi contribuţia – inclusiv din punct de vedere financiar – a primăriilor sunt esenţiale. Consider că administraţia locală a comunei Beclean dă un exemplu foarte bun la nivelul judeţului nostru pentru ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor şi necesităţilor cetăţenilor, asumându-şi pe cont propriu un amplu proiect de canalizare. Am încercat să sincronizăm proiectul nostru de modernizare a drumului judeţean 109 Beclean – Luţa – Ludişor cu lucrările la reţeaua de canalizare, astfel încât locuitorii comunei Beclean să beneficieze de o infrastructură de drumuri şi de utilităţi modernă”, a conchis preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Foto. Arhivă