Călin Moldovan, înainte de meciul AFK Csikszereda: “Știu că poate pentru unii părem victima perfectă, dar vă asigur că nu va fi așa”

FC Braşov este gata de deplasarea de la Miercurea Ciuc. Chiar dacă în această săptămână elevii lui Călin Moldovan au avut dificultăţi în pregătirea meciului datoare condiţiilor meteo şi a stării terenurilor din Braşov, fotbaliştii noştri merg cu gândul de a face o figură frumoasă în partida cu AFK Csikszereda, echipă care dacă învinge are locul asigurat în play off-ul Ligii a 2-a. Călin Moldovan este întrezător în capacitatea băieţilor lui de a lupta pe teren şi spune că nu merg la Ciuc pentru a fi victime sigure.

“Deplasare grea, la o echipă care joacă pentru accederea în play-off. Dar și noi avem nevoie de puncte, va fi un meci dificil, și pentru noi și pentru ei. Știu că poate pentru unii părem victima perfectă, dar vă asigur că nu va fi așa, chiar dacă venim după înfrângerea cu Metaloglobus. Un eșec pe care nu-l preconizam după evoluția bună de la Iași. O înfrângere care ne-a afectat, dar care nu ne clatină. Chiar dacă am pierdut cu Metaloglobus, au fost și multe lucruri bune. Am luat goluri foarte ușor, ca și la Iași. Cu toate acestea, noi avem încredere în noi, ăsta este fotbalul, se poate să și pierzi. Vedem multe lucruri pozitive, care ne dau încredere. Probabil obiectivul celor de la Miercurea Ciuc este să acceadă în primele șase, este problema lor, noi ne vedem de treaba noastră și vom încerca să scoatem maximum posibil din acest joc. Nu înseamnă că dacă FK Csikszereda depinde de acest meci trebuie să-l și câștige.”, a spus Călin Moldovan.

Pentru acest meci Călin Moldovan nu se poate baza pe serviciile lui Ivan Fustas şi Vlad Boţia care sunt în continuare accidentaţi.

“Partida se va juca pe teren, sâmbătă, la ora 14.00. Vor fi modificări în echipă. Sunt foarte supărat pe cei care au intrat din minutul 60, cu Metaloglobus. În rest, jucătorii au vrut, au luptat, dar am ratat mult, din situații favorabile. Vom încerca să găsim formula potrivită pentru meciul de sămbătă, astfel încât să ne impunem. Vremea și terenurile de antrenament reprezintă cele mai mari probleme pentru noi în această perioadă. Ne afectează mult procesul de pregătire, formarea unor relații de joc, dar nu avem ce face, trebuie să ne pregătim cât mai bine, așa cum putem.”, a mai adăugat Călin Moldovan.
Meciul va avea loc sâmbătă, 12 martie, de la ora 14.00. Partida poate fi următită şi la tv, va fi transmisă de Digi Sport 2, Look Sport + şi Telekom Sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.