Căpitanul echipei naţionale Vlad Chiricheş a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că „tricolorii” ştiu ce au greşit la meciul cu Grecia, scor 0-1, şi speră acum să câştige partida amicală de marţi cu Israel, de la Netanya.
„E prima dată când joc în Israel. Trebuie să avem o dăruire mult mai mare, să fim mai agresivi, ne dorim foarte mult să câştigăm şi vom face totul pentru asta. E foarte greu să influenţez eu un jucător tânăr într-o săptămână. Cred că ei trebuie să joace pentru echipele lor de club, să joace la nivel maxim şi să vină la echipa naţională. Eu sunt obişnuit cu criticile, au fost multe momente în care am fost certat şi nu toată lumea a fost mulţumită de jocul nostru. Ştim bine ce am greşit, ce am fi putut face mai bine, sperăm ca acum să ne ridicăm la cel mai bun nivel al nostru şi să câştigăm”, a declarat Chiricheş.
El a mai spus că „tricolorii” sunt pregătiţi pentru meciul de marţi, subliniind că testele pentru Covid-19 au fost negatve. „Am fost testaţi, toată lumea este bine, suntem pregătiţi pentru meciul de mâine”.
Vlad Chiricheş a vorbit şi despre selecţionerul Edward Iordănescu: „A trecut mult timp de când am lucrat cu el, au trecut anii şi peste el, a venit cu lucruri noi. E un antrenor tânăr, cu mentalitate bună şi sper să facem lucruri cât mai bine”.
Naţionala României joacă, marţi, de la ora 20.45, un meci amical cu Israel, la Netanya.
În primul meci amical disputat, vineri, sub comanda lui Edward Iordănescu, România a fost învinsă de Grecia, scor 1-0.
Sursa, LookSport