Sâmbătă, în Piața Unirii din Brașov, va avea loc startul celei de-a IX-a ediții a Semimaratonului Brașov Intersport

Sâmbătă, 2 aprilie, la ora 12.00, în Piața Unirii din Brașov, va avea loc startul celei de-a IX-a ediții a Semimaratonului Brașov Intersport, concurs organizat de asociația Club Sportiv 21. La start sunt așteptați 1600 de sportivi profesioniști și amatori, care vor concura la una dintre cele două probe: semimaraton (21 km) sau cros (10 km).

Traseele de alergare sunt în jurul Brașovului, în zonele Schei, Tâmpa, drumuri forestiere sau marcate, iar zona de start și sosire va fi în Piața Unirii. La organizarea concursului participă și 160 de voluntari, liceeni și studenți brașoveni. Evenimentul are loc cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

În acest an, în parteneriat cu Asociația Magic, susținem un proiect care își propune construirea unui loc de joacă la spitalul de copii din Brașov. Proiectul este în desfășurare și are ca termen de finalizare vara anului 2022. Sumele necesare sunt strânse cu ajutorul donatorilor. Asociația Magic va fi prezentă cu mascote, zâne și eroi de poveste, cu truse de culori pentru face-painting, cu baloane modelate și poze vesele – joacă și bucurie, pentru copiii participanților la semimaraton și pentru toți doritorii prezenți.

Mai multe detalii pe pagina web oficială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.