Mâine se pune în vânzare „abonamentul metropolitan” cu 195 LEI, valabil pentru orice traseu din județul Brașov

RATBV pune la dispoziția utilizatorilor de transport public din zona metropolitană Brașov două noi tipuri de titlu tarifar, respectiv ”Abonamentul lunar metropolitan” și ”Abonamentul anual metropolitan”. Ambele abonamente vor putea fi achiziționate din prima zi a lunii aprilie 2022 și vor putea fi folosite pe toate traseele deservite de RATBV, atât în Municipiul Brașov, cât și în zona metropolitană, fără nicio limită a numărului de călătorii.

Astfel, prin cumpărarea unui abonament nominal cu prețul de 195 de lei / lunar posesorul va putea călători cu oricare dintre cele 44 de linii ce operează acum în Brașov, precum și cu cele 20 de linii metropolitane. Pentru clienții fideli ai RATBV a fost creată și posibilitatea achiziționării acestui abonament în varianta anuală, la prețul de 1950 lei, mai exact la prețul echivalent pentru 10 luni calendaristice. Aceste două noi abonamente pot fi achiziționate de vineri, 1 aprilie 2022, de la toate casieriile RATBV, precum și cu telefonul mobil, prin intermediul aplicației ”24pay”.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Apariția celor două noi tipuri de abonamente în Planul Tarifar al RATBV a fost aprobată de Adunarea Generală a Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov, cu caracter experimental, pentru o perioadă de trei luni, de la începutul lunii aprilie 2022. De menționat faptul că persoanele care își vor achiziționa ”Abonamentul anual metropolitan” vor putea folosi acest titlu de călătorie până la sfârșitul perioadei pentru care a fost achiziționat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.