O delegație a Biroului Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați a vizitat centrul comunitar pentru refugiații ucraineni de la CATTIA

Astăzi, 1 aprilie, reprezentantul Biroului Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR), Cristina Bunea, a efectuat o vizită la Brașov pentru a evalua modul în care este gestionată situația refugiaților din Ucraina care ajung la Brașov, pentru a face o analiză cu privire la intențiile cetățenilor ucraineni ajunși la Brașov cu privire la stabilirea, pentru o perioadă de timp, în acest oraș, dar și ca să verifice modul în care drepturile refugiaților, conform documentelor internaționale, sunt respectate. Scopul acestei evaluări este pentru a identifica cele mai bune soluții prin care UNHCR poate sprijini în mod activ integrarea refugiaților.

Prima oprire a fost la Centrul Comunitar „Brașov pentru Ucraina“, centru deschis de Primăria Brașov, în parteneriat cu mai multe organizații neguvernamentale, la CATTIA.

„Din punctul de vedere al protecției refugiaților, de care UNHCR este responsabil la nivel global, este o inițiativă extraordinară. Le suntem foarte recunoscători autorităților locale, ONG- urilor și brașovenilor pentru solidaritatea de care au dat dovadă, pentru felul în care s-au organizat și sigur, asta vine ca răspuns la tot ceea ce s-a întâmplat la nivel central. Vin din partea de nord, de la frontieră, și sunt foarte mândră să spun că România a făcut eforturi extraordinare pentru a răspunde eficient, imediat, la standardele pe care le promovează Națiunile Unite, în contextul a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. Este într-adevăr o criză extrem de importantă, se întâmplă în Europa, se întâmplă la frontierele României. Este regretabil că, în anul 2022, avem chiar peste 4 milioane de ucrainieni care au fost forțați să își părăsească casele – pentru că în afară de refugiații din afara granițelor Ucrainei avem și persoane deplasate intern care se află încă în Ucraina și pe care UNHCR le asistă în Ucraina. Sperăm ca diplomația și toate eforturile de pace care se fac să dea rezultate și în curând să vorbim despre o schimbare a situației în Ucraina“, a declarat Cristina Bunea, ofițer de protecție în cadrul UNHCR, subliniind din nou modul în care a fost organizat centrul de la CATTIA. „Extraordinar! Pare să fie un centru integrat în care refugiații care ajung la Brașov beneficiază de informații, de asistență, și sperăm ca cât mai mulți dintre ei să numească Brașovul acasă. Pentru mine în mod deosebit să fiu la Brașov este foarte special pentru că sunt brașoveancă și mă bucur să văd că orașul meu natal a răspuns atât de bine și într-un mod atât de uman la criza refugiaților. Lucrez pentru UNHCR de foarte multă vreme și sper ca ăsta să fie doar începutul pentru ca Brașovul să fie un model de ajutor pentru refugiați”, a adăugat oficialul ONU.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

În cadrul vizitei, reprezentantul UNHCR a avut o discuție și cu reprezentanții autorităților publice – Primăria Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția de Asistență Socială și ai Centrului de Integrare pentru Migranți Brașov, organizație care are asigură servicii de integrarea a migranților. Discuțiile au vizat modul în care autoritățile reușesc să asigure cazarea, hrana și care sunt soluțiile pe care le aplică pentru integrarea refugiaților, având în vedere că în acest moment s-a trecut la etapa a doua de gestionare a refugiaților, cea de integrare în comunitate a lor.

Reprezentantul acestui organism al Națiunilor Unite a apreciat modul de implicare al comunității brașovene în sprijinirea refugiaților, dar și în integrarea lor în comunitate.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

„Brașovul a primit astăzi vizita reprezentantului Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU, care a găsit la Brașov un model de bune practici în ceea ce privește implicare comunității și colaborare dintre toți actori sociali, cetățeni, autorități, ONG-uri, companii private. Cel puțin aceasta a fost concluzia reprezentantului UNHCR, după ce a vizitat centrul de la CATTIA. Am avut și discuții despre ce s-a făcut până acum în Brașov pentru refugiați și ce se pregătește de acum, pentru etapa de integrare. Brașovul este, așa cum spuneam, un model care poate fi replicat și în alte orașe din țară“, a spus viceprimarul Flavia Boghiu.

Reamintim că după începerea războiului din Ucraina, Primăria Municipiului Brașov și mai multe organizații neguvernamentale au constituit grupul de lucru „Brașov pentru Ucraina”, pentru a veni în sprijinul refugiaților din țara vecină, lovită de război, și pentru a trimite ajutoare acolo. În data de 4 martie a fost deschis, la CATTIA, Centrul Comunitar „Brașov pentru Ucraina“, urmat apoi de un call-center permanent și o platformă on-line, puse la dispoziția refugiaților ucraineni, dar și celor care doresc să își ofere ajutorul. De la deschiderea centrului, care funcționează non-stop cu sprijinul celor câteva sute de voluntari și al donatorilor, peste 2.400 de ucraineni au beneficiat de servicii gratuite care includ cazare, hrană caldă și rece, produse de igienă personală, haine, produse pentru nou-născuți, produse pentru animalele de companie, sală de joacă și activități pentru copii, consiliere psihologică și asistență juridică, cursuri de limba română sau engleză.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Toate acestea sunt posibile cu implicarea comunității – de la brașovenii sau companiile care au donat produse sau bani, până la restaurantele care au pregătit și servit gratuit mese calde pentru cei din centru, cei 450 de voluntari care s-au înscris pe platforma voluntarbv.ro, sau organizațiile care au pus umărul, prin tot felul de activități, pentru a face din centrul comunitar de la CATTIA un loc în care să-i întâmpinăm pe cei care au nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.