172 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

În 3 aprilie s-au împlinit 172 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, una dintre cele mai vechi instituții de ordine publică de pe teritoriul României. Ieri, viceprimarul Sebastian Rusu a participat la ceremonia militară prin care jandarmii brașoveni și-au sărbătorit, în avanpremieră, ziua. Au fost evidențiate meritele unora dintre jandarmi, prin înmânarea de diplome de merit și prin avansări în grad.

„Am venit cu bucurie și plăcere alături de Jandarmeria Brașov, o instituție de bază, o instituție apreciată și cu care colaborăm foarte bine, noi, Primăria Municipiului Brașov. La sfârșitul acestei săptămâni, duminică, se vor împlini 172 de ani de la înființarea Jandarmeriei, o instituție absolut necesară și de ajutor atât la nivelul țării, cât și la nivelul fiecărui județ. În Brașov ne mândrim cu jandarmii brașoveni. Sunt mereu alături de noi. Au trecut doi ani grei în care împreună cu polițiștii au fost pe metereze și, după cum vedeți, avem și o situație la granițele țării nu tocmai plăcută. De aceea cred că este important să avem încredere și să fim alături de cei care ne ajută și cei care servesc patria“, a declarat Sebastian Rusu.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

„Vă mulțumim pentru urări, vă mulțumim că ați fost astăzi alături de noi, la acest ceremonial pe care l-am organizat în avanpremiera Zilei Jandarmeriei, care este pe data de 3 aprilie. Gândurile pe care le avem sunt încrezătoare. Sunt gânduri că aceste situații, așa cum a trecut și pandemia, vor trece cu bine și că împreună, prin toate acțiunile și activitățile pe care le vom desfășura, vom depăși acest moment psihologic pe care îl trăim cu toții ca națiune și, bineînțeles, ca oameni. Pentru noi este o mândrie să sărbătorim 172 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române și așa cum am început ceremonialul, am adus un omagiu întemeietorului Jandarmeriei Române, domnitorul Grigore Alexandru Ghica, și bineînțeles, astăzi i-am și recompensat pe jandarmii care de-a lungul anului și anilor care au trecut s-au evidențiat prin activitățile pe care le-au desfășurat“, a declarant Cristian Elly Paliștan, Inspector șef Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

La aniversarea Zilei Jandarmeriei Române au participat cadre militare din cele două unități de jandarmi din județul nostru, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov, respectiv Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov, reprezentanți ai autorităților publice județene și locale. În cadrul ceremonieiau fost acordate diplome de merit, plachete de onoare și au fost avansați în grad jandarmii care s-au evidențiat în executarea misiunilor. De asemenea, au fost acordate, de către Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, titluri de excelență „PRO URBE”.

Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un opis domnesc, domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Astăzi, Jandarmeria Română desfăşoară misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice, misiuni de protecţie instituţională, paza unor obiective de importanţă deosebită, dar şi misiuni în cooperare/colaborare în sprijinul altor instituţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.