Accident de muncă la o societate comercială din Săcele

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 04 aprilie 2022, în jurul orei 14.45, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de muncă la nivelul unei societăți comerciale din municipiul Săcele, județul Brașov.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce desfășura activități specifice liniei de muncă, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele superioare.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Cu privire la producerea incidentului au fost înștiințați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.