Polițiști locali cercetați pentru luare de mită

Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciului Județean Anticorupție Brașov, în baza ordonanței de delegare și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus astăzi în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, respectiv la sediul unei instituții din municipiul Brașov și la domiciliul unei persoane suspecte.

Activitățile se efectuează într-un dosar penal ce vizează fapte de corupție în care sunt cercetate două persoane care au calitatea de angajați ai Direcției de Poliție Locală a Municipiului Brașov, care ar fi pretins și primit foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în perioada 2021- 2022. Dosarul penal a fost deschis ca urmare a unei sesizări din oficiu a D.G.A.-S.JA. Brasov. Persoanele în cauză, care au calitatea de suspecți, au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, unde cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DGA Brașov

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.