Inflaţia anuală a atins un nivel record în România – aproape 14% – fiind cea mai mare rată din ultimii 18 ani. Cel mai mult s-au scumpit gazele naturale – cu peste 85%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
În 2004 aveam o inflaţie de 12 procente, iar acum am ajuns la 13,8%, faţă de aprilie 2021.
Cel mai mult s-au scumpit mărfurile nealimentare, cu aproximativ 17 procente. Faţă de anul trecut, plătim cel mai mult pe gaze – cu 85%. Şi combustibilii s-au scumpit cu peste 35 de procente, în timp ce energia electrică este mai scumpă cu aproape 19%.
În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, cel mai mult s-au scumpit cartofii – cu aproape 40%, dar şi uleiul, mălaiul, făina, legumele şi pâinea. Toate sunt acum mai scumpe cu 20%. În acelaşi timp, şi brânza şi peştele s-au scumpit cu peste 15 procente.
În ceea ce priveşte serviciile, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la capitolul transport aerian. Plătim pe biletele de avion cu aproape 20% mai mult faţă de anul trecut, în aprilie. Ieşirile la restaurant sunt şi ele mai scumpe cu aproape 10%.
Potrivit datelor INS, în ultimul an, niciun produs din coșul de consum utilizat în calculul inflației nu s-a ieftinit. Singurele tarife rămase la aproximativ același nivel sunt cele pentru transportul feroviar și pentru serviciile de telefonie. Banca Națională a estimat că inflația va continua să crească peste nivelurile prognozate și va depăși 10% și în prima parte a anului viitor.
Foto. Arhivă