Cupa Casei Regale la tir cu arcul se va desfășura între 27 și 29 mai 2022. Concursul, aflat la cea de-a doua ediție, va fi organizat de Federația Română de tir cu arcul, în parteneriat cu Casa Regală și Primăria Predeal și va avea loc pe stadionul de fotbal din stațiune.
Concursul va debuta vineri după-amiaza, cu antrenamentele oficiale, calificările și probele în sine vor avea loc sâmbătă, iar finalele duminică.
Festivitatea este intitulată în mod simbolic Gala Laureaților. Se va bucura de prezența unor personalități marcante din domeniul sportului, dar și alți invitați speciali.
Federația Română de tir cu arcul își desfășoară activitatea sub înaltul patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu.
Foto. Arhivă
Loading…