WWF Internațional propune o uniune între liderii lumii și populație pentru un viitor sustenabil

Planeta a ajuns în zona roșie. Liderii lumii trebuie să accelereze acțiunile pentru pentru combaterea crizei climatice și a naturii. Zilele acestea, 22-26 mai 2022, are loc Forumul Economic Mondial la Davos, Elveția, unde după 2 ani de pandemie, liderii internaționali se întâlnesc fizic. WWF Internațional trage un semnal de alarmă asupra faptului că lumea se îndreaptă către o catastrofă ecologică, care trebuie să fie evitată cu orice preț. Avertismentul WWF vine în contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în continuă creștere și natura este tot mai distrusă. Ritmurile alerte de creștere creează un dezechilibru fără precedent, ce pune în pericol supraviețuirea oamenilor și a animalelor.

WWF Internațional face apel la toți liderii politici și de business care participă la Forumul Economic Mondial să accelereze eforturile națiunilor pe care le reprezintă pentru a combate criza climatică.

Citeste și:  Brașovul caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice

„Este important să recunoaștem că s-au făcut progrese în ultimul an în privința problemelor grave de mediu, însă nu suficient pentru a evita o catastrofă ecologică, dacă nu luăm măsuri urgente și fără precedent. În fața instabilității politice și economice, liderii reuniți la Davos trebuie să găsească un echilibru între soluțiile pentru situația actuală și acțiunile pe termen lung atât de necesare pentru a crește reziliența și pentru a asigura o planetă sănătoasă pentru generațiile viitoare. Acest lucru înseamnă atingerea obiectivelor climatice, tranziția către sisteme alimentare durabile și intensificarea eforturilor de conservare a ecosistemelor și biodiversității rămase pe planetă”a declarat Marco Lambertini, director general WWF Internațional.

În timp ce emisiile globale cu efect de seră revin la nivelul de dinainte de pandemiei COVID-19, defrișările rămân la un nivel alarmant de înalt, iar criza globală a dispariției speciilor nu poate fi oprită. Un studiu de referință al ONU din 2018 a arătat că peste un milion de specii sunt acum amenințate cu dispa-riția. Se așteaptă ca liderii politici și de afaceri reuniți la Davos să discute despre peisajul geopolitic în schimbare al lumii și despre redresarea după pandemie.

Citeste și:  Hans Leijtens, directorul executiv al Agenţiei Frontex, în vizită oficială în România

În opinia WWF, acțiunea pentru crearea unor sisteme alimentare durabile și reziliente este esențială pentru securitatea alimentară pe termen lung și pentru reducerea vulnerabilității noastre la pandemii.

„Pe lângă crizele climatice, ne confruntăm cu o criză a securității alimentare. Modul în care producem și consumăm alimente este cel mai mare catalizator de pierdere al naturii, cât și un factor semnificativ de creștere a emisiilor de carbon. Adoptarea unor bune practici de producție alimentară reprezintă un câștig atât pentru oameni, cât și pentru natură. Aceasta ar trebui să fie o prioritate pentru țările și business-urile cu viziune”a spus Joao Campari, lider global Food Practice WWF Internațional.

Citeste și:  17 cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, depistați ieri, de polițiștii de frontieră

Sistemele alimentare generează 70% din pierderea biodiversității pe uscat și 50% în apă dulce. Ele sunt responsabile pentru 80% din defrișări și generează aproximativ 30% din toate emisiile de gaze cu efect de seră.

WWF va fi prezent la Davos și va cere guvernelor, companiilor, societăților civile și altor părți interesate să se reunească în sprijinul unui plan global ambițios pentru biodiversitate.

Împreună cu Consiliul Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă și Afaceri pentru Natură, WWF va găzdui o cină pentru natură marți, 24 mai. În cadrul întâlnirii, se vor reuni susținătorii dedicați ai obiectivului global de inversare a pierderii biodiversității. În opinia WWF, un astfel de obiectiv este esențial pentru a avea acțiuni în întreaga societate.

Mai multe informații aici: wwf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.