La acest sfârșit de săptămână: „Boema”, în „haine” noi, la Opera Brașov

Sâmbătă, 28 mai 2022, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă așteptăm la spectacolul cu opera „Boema” de Giacomo Puccini, ce va beneficia de decoruri și costume noi.

Lucrarea are un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème” de Henri Murger. „Boema” este una dintre bijuteriile compozitorului Giacomo Puccini, alături de „Turandot”, „Tosca” şi „Madama Butterfly”.

Premiera operei a avut loc la Teatrul Regio din Torino, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale. Până la finele anului 1896, „Boema” s-a jucat de 24 de ori cu casa închisă și, la scurt timp, a ajuns pe marile scene ale lumii, fiind considerată o capodoperă.

Acțiunea operei se petrece la Paris, în jurul anului 1830. Patru prieteni – poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline – își împart bucuriile și grijile cotidiene într-o mansardă pariziană. Este ajunul Crăciunului și buna dispoziție le este tulburată de apariția proprietarului, venit să ceară chiria. Cei patru reușesc să-l gonească și decid să-si petreacă restul serii la cafeneaua Momus. Nevoit să zăbovească acasă câteva minute, Rodolfo primește vizita inopinată a vecinei Mimi. Cei doi se plac și își mărturisesc iubirea, însă povestea lor nu va avea finalul la care sperăm cu toții.

Citeste și:  Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie, iar producţia va fi relocată în Slovacia şi România

„Boema” cuprinde pagini muzicale devenite celebre, între ele, în actul I,  – „Che gelida manina” (Rodolfo), „Si, mi chiamo Mimi” (Mimi) și „O, soave fanciulla” (Rodolfo), în actul al II-lea – „Quando me’n vo” (valsul Musettei), în actul al III-lea – „Gia un altra volta” (Rodolfo) și „D’onde lieta usci” (Mimi), iar în actul al IV-lea – „Mimi, tu piu non torni” (Rodolfo), „Vecchia zimarra” (Colline – „Aria paltonului”) și „Sono andanti” (Mimi).

În distribuția spectacolului de sâmbătă îi regăsim pe: Mimi – Diana Turturică (invitată), Rodolfo – Mihai Irimia, Musetta – Silvia Micu (debut), Marcello – Alexandru Aghenie (debut), Schaunard – Marian Rește, Colline – Dan Popescu, Benoît/Alcindoro – Lorand Cristian, Vameşul – Paul Tomescu, Parpignol – Dan Ionescu. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Participă Corul de Copii „Unison”, seniorii – dirijor, manager general: George Dumitrașcu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Sandu (invitat). Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Regie scenă: Marilena Aldea.

Sâmbăta aceasta, „Boema” va îmbrăca „haine” noi, grație concepției scenografei Operei Brașov, Rodica Garștea: „Actele se deosebesc foarte mult între ele, de pildă, la Café Momus totul este foarte colorat, în contrast cu periferia Parisului, exprimată în tonuri de gri, acolo unde se petrece acțiunea în actul al III-lea. Am încercat să redau, prin culoarea costumelor, suflul tinerilor artiști și intelectuali ai acelor vremuri, de asemenea, caracterul acestora. Vestimentația personajelor, pe care am creat-o acum, respectă epoca, respectiv mijlocul secolului al XIX-lea. Decorul nu mai este minimalist, așa cum era în montarea anterioară, ci s-au adăugat numeroase elemente noi, printre ele, și fundalul”.

Soprana Diana Turturică este solistă a Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. În 2020, a absolvit cursurile de master ale Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din capitala Republicii Moldova. Este câștigătoare a Premiului al II-lea și, totodată, a Premiului Special oferit de Opera Brașov, la Concursul Internațional de Canto „Ionel Perlea”, Slobozia, în 2021. Tot în același an obține și Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Canto Academic „Alexei Stârcea” din Chișinău.

Citeste și:  Curtea Constituțională deliberează astăzi asupra solicitării de anulare a rezultatului primului tur de scrutin prezidenţial

Maestrul Cristian Sandu revine la pupitrul dirijoral al orchestrei Operei Brașov. Cristian Sandu a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, începându-și activitatea artistică încă din anii studenției. Debutul său dirijoral s-a petrecut în 2004, la Opera Națională Română Cluj-Napoca, cu „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini. De atunci, este invitat permanent să conducă spectacole de balet, dar și de operă, acoperind repertoriile clasic, romantic și verist. Obține titlul de Doctor în Muzicologie cu teza „Stilul verist în evoluția operei moderne”. Colaborează cu numeroase teatre de operă și filarmonici din țară și din străinătate. În prezent, este și conf. univ. dr. la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Citeste și:  SGR, programul național care a mobilizat românii să recicleze: peste 3 miliarde de ambalaje colectate în primul an

• Spectacolul durează două ore și 30 de minute și are trei pauze.

Preț bilete: 70 lei (sală + lojă); 50 lei (balcon lateral) – Pentru acest eveniment nu mai sunt bilete disponibile!

Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

În stagiunea 2021 – 2022, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Eveniment desfășurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.