- Fundația Comunitară Brașov anunță rezultatele implementării cu succes a 10 proiecte STEAM în cadrul ediției a patra a programului Științescu Brașov, care a inclus, pentru prima dată, 2 piloni: HUB 1.0 și Științescu 4.0 Clasic, cu un buget în valoare totală de 218.843,94 lei.
- Fondul Științescu este un program național de finanțare pentru proiecte educaționale în domeniul STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) care încurajează pasiunea în aceste domenii a copiilor şi tinerilor între 6 şi 18 ani.
Călătoria celor 10 proiecte STEAM finanțate și implementate la Brașov în perioada iunie 2021 – mai 2022 în cadrul Fondului Științescu 4.0 se apropie de sfârșit. Fundația Comunitară Brașov invită copiii, părinții, bunicii și cadrele didactice să participe la Gala Științescu 4.0 care va avea loc pe 2 iunie în intervalul 16.00-19.00, la Aula ”Sergiu Chiriacescu” a Universității Transilvania.
Este prilejul de a interacționa cu cele 10 echipe de proiect Științescu 4.0 la standurile în cadrul cărora vor fi prezentate instalațiile și produsele create pe parcursul anului, dând astfel șansa vizitatorilor mici și mari să experimenteze o parte dintre ele, să îi cunoască și să discute cu micii cercetători, să dea frâu liber curiozității și să afle lucruri fascinante despre științe.
Laura Popeea, Director Executiv – Fundația Comunitară Brașov: “Le mulțumim tuturor echipelor de proiect active în domeniul educației pentru implicarea lor continuă și pentru pasiunea lor pentru STEAM. Echipa fundației este recunoscătoare pentru șansa de a lucra alături de un grup de oameni cheie ai comunității în ceea ce înseamnă educația generațiilor viitoare. Alături de aceștia construim continuu și activ o rețea comunitară de suport pentru educație. Vă invităm să ne fiți alături la Gala Științescu 4.0, o ocazie minunată pentru reconectare, pentru a simți bucuria de a fi din nou împreună, oameni pasionați de științe, care simt și știu că pot schimba lumea în Bine. Îi așteptăm pe copiii brașoveni să le sărbătorim ziua prin învățare și descoperire, am pregătit surprize faine. De-abia așteptăm să ne revedem.”
Vor fi prezenți reprezentanții echipelor de proiect:
- ProtoShop Vector – Asociația Laborazon
- Steam Farming – Grupul de Inițiativă Steam Farming Hub
- Laborator Școlar Mobil – Grupul de inițiativă Laborator Școlar Mobil
- RoboIT9 – Grupul de Inițiativă RoboIT9
- Laboratorul de Știință și Artă – Grupul de Inițiativă ArtByte
- AuguSTEAM – Asociația Edubuzz
- Inventronica – Asociația Partener Brașov
- Respiră natura, respirăm și noi – Biologie multidimensională – dacă nu încape, atunci să apară sub denumirea de BioLab – Biologie multidimensională – Grupul de Inițiativă BIOLAB
- SES: Steam-Earth-Scratch – Grupul de Inițiativă Lazăr Mariana Mihaela
- ȘTII – împreună cu noi – Asociația pentru Știință, Tehnologie și Întreprinzători Inovativi – ȘTII
Brașovenii vor avea ocazia să admire roboții construiți de elevi, să participe la experimente de fizică și de biologie, să admire proiecte realizate și imprimate 3D de către elevi, să exploreze realitatea virtuală accesând tehnologia viitorului.
Organizatorii au pregătit pașaportul Științescu cu ajutorul căruia copiii vor putea colecta abțibilduri de la standurile vizitate și pe baza răspunsului la o întrebare adresată de domnul Științescu, vor participa la o tombolă, având ca premii 5 kit-uri de robotică. Extragerea va avea loc la ora 18:45.
Începând cu ora 18:00, se va realiza premierea echipelor de proiect Științescu 4.0, urmată de o sesiune de discursuri din partea finanțatorilor.
Această ediție a fost posibilă datorită sprijinului financiar oferit de partenerii de la nivel național: Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat și finanțatorilor locali: Rap Group, ATOS, Benchmark Electronics, Duvenbeck, Miele România, Pentalog și Diverco.
Organizatorii mulțumesc pentru suportul oferit la nivel național de către Federația Fundațiile Comunitare din România.
În cadrul Galei Științescu 4.0 de la Brașov, Fundația Comunitară Brașov se bucură de sprijinul oferit de Universitatea Transilvania și de compania Zizin.
Accesul la eveniment este gratuit.