„Happy Face”, un câine chinezesc cu creastă, desemnat „cel mai urât câine din lume” în 2022

Cu o coafură punk şi cu limba atârnând permanent, “Happy Face” a fost desemnat cel mai urât câine din lume, în cadrul unei competiţii desfăşurate în Petaluma, California.

Acest câine chinezesc, în vârstă de 17 ani, a învins alţi nouă concurenţi vineri în competiţia care se organizează anual de zeci de ani.

Campionul a fost adoptat anul trecut, în timpul pandemiei de coronavirus, de muziciana Jeneda Benally, în vârstă de 41 de ani, din Arizona, conform Agerpres.

Ea a declarat că la canisă i va povestit despre un câine în vârstă cu probleme de sănătate.

“Personalul de la canisă a încercat să mă pregătească pentru ceea ce urma să văd. Am vazut o creatură care era într-adevăr în vârstă, avea nevoie de o a doua şansă şi merita să fie iubită”, a spus proprietara.

Citeste și:  Se prefigurează un viitor plin de provocări pentru copii în 2050, într-o lume transformată de crize climatice extreme, schimbări demografice și disparități tehnologice 

Medicii veterinari au avertizat-o că, din cauza problemelor de sănătate, câinele ar mai putea trăi doar câteva săptămâni.

Însă, “dragostea, bunătatea şi sărutările mamei l-au ajutat” să depăşească aceste probleme, a adăugat Benally.

“El îşi petrece timpul dormind, sforăie, geme în somn şi scoate sunete ciudate când este fericit”, a mai spus ea.

“Acest eveniment de renume mondial celebrează imperfecţiunile care fac toţi câinii speciali şi unici”, au afirmat organizatorii competiţiei.

Sura / Foto, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.