Recensământul a fost prelungit, din nou, până la sfârșitul acestei luni

Institutul Naţional de Statistică anunţă prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor până pe 31 iulie 2022.

Prelungirea se aplică în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat, adică acolo unde, din cauza gradului scăzut de recenzare, există riscul ca până la finalul perioadei de recenzare să nu se acopere întreaga populaţie rezidentă estimată.

„Decizia a fost luată prin Hotărârea nr. 13/20.07.2022 a Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2021. Aceasta este ultima perioadă de prelungire privind culegerea datelor de la populaţie şi va continua atât în punctele fixe deschise de primării cât şi prin recenzorii de teren. Actele normative care guvernează desfăşurarea recensământului nu permit prelungirea perioadei de recenzare dincolo de data de 31 iulie a.c.”, precizează INS, potrivit Agerpres.

Până la data de 20 iulie 2022 au fost recenzate la nivel naţional aproape 17 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 87,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane).

Citeste și:  Zăpada întârzie în Poiana Brașov. Tunurile de zăpadă artificială au fost pornite, dar pârtiile rămân închise

Cu acest prilej, INS face apel la populaţie să primească vizita recenzorului la reşedinţă sau să meargă la unul dintre centrele fixe de recenzare,se mai spune în document.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.