Primarul Allen Coliban a anunțat astăzi că brașovenii vor avea din nou liber la mișcare pe arena Liceului Johannes Honterus, fostul Liceu Sportiv, după ce a verificat stadiul lucrărilor de reabilitare a pistei de alergare. Aceasta va fi deschisă în fiecare zi, între orele 17.00 – 22.00, începând cu acest weekend.
Redeschiderea accesului publicului arena fostului Liceu Sportiv are loc la peste doi ani de când aceasta a fost închisă publicului.
,,În multe dintre serile de vară brașovenii găseau plăcerea de a alerga pe arena fostului Liceul Sportiv, actualmente colegiul Johannes Honterus, o arenă care în ultimii doi ani de zile a fost închisă publicului. Am făcut toate demersurile care țineau de municipalitate pentru a redeschide acest spațiu brașovenilor. Asta a presupus un acord semnat cu liceul, cu managementul liceului, dar și tot ceea ce înseamnă pregătirea pistei de atletism așa încât activitatea se desfășoare în cele mai bune condiții. Avem zgură nouă, avem un stadion care este acum reabilitat, avem inclusiv groapa de nisip pentru sărituri pentru atletism care va fi pusă în funcțiune. Invit brașovenii sâmbătă să alerge, seara, pe arena fostului Liceul Sportiv. În fiecare seară aceasta va fi deschisă între orele 17.00 și 22.00, pe toată durata verii și atâta timp cât vremea ne va permite“, a declarat primarul Allen Coliban.
Lucrările de reabilitare au cuprins curățarea zonei de vegetație și pietre, nivelarea și reamenajarea zonei de alergare și a celor pentru săritura la groapa cu nisip.
Pentru amenajare pistei de alergare sunt necesare 50 de tone de zgură de 0.3 mm, din care primele 25 de tone au fost turnate astăzi.
În cursul zilei de mâine va fi adusă și restul cantității, după care se va face nivelarea și cilindrarea pistei, astfel încât cel târziu sâmbătă terenul să fie pregătit pentru cei care vor să alerge sau se facă exerciții.