În perioada 6 – 8 septembrie 2019, Râșnovul găzduiește Festivalul Internațional de Reconstituire Istorică ,,În Numele Trandafirului”, primul festival de reenactment din România pentru mai multe epoci istorice, din Antichitate până la Al Doilea Război Mondial. Ediția 2019 este o ediție aniversară. Festivalul a fost fondat acum 10 ani, fiind între primele evenimente internaționale majore de reconstituire istorică din România.
Organizatorii ediției 2019 sunt Asociația Forums, Asociația ,,6 Dorobanți”, Baza 42 Comunicații și Tehnologia Informației și Primăria Orașului Râșnov. Festivalul este susținut de către Ministerul Apărării Naționale și cofinanțat de către Consiliul Județean Brașov, prin Programul județean pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul propriu al județului Brașov a proiectelor culturale pe anul 2019. Partenerii evenimentului cultural sunt Muzeul Județean de Istorie Brașov, Centrul Militar Zonal Brașov, Brigada 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa” și Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă”.
La festival participă 100 de reenactori de la asociațiile ,,6 Dorobanți”, ,,Terra Dacica Aeterna”, ,,Historia Renascita”, ,,Clubul de Istorie Militară”, ,,Tradiții Ostășești” și ,,IR33 – Cetatea Aradului”. Invitații speciali ai organizatorilor sunt membrii Asociației Naționale ,,Traditzia” din Bulgaria deoarece, încă de la prima ediție, camarazii bulgari au fost cei mai importanți parteneri ai festivalului de la Râșnov.
La cel mai important eveniment de tradiții militare din România în anul 2019, precum acum 10 ani, alături de cei care vor prezenta lecții de istorie militară pe viu sunt și militarii MAPN. Armata Română contemporană este reprezentată de Baza 42 Comunicații și Tehnologia Informației Râșnov, Brigada 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa” și Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” Brașov.
În premieră la ediție aniversară, activitățile Festivalului Internațional de Reconstituire Istorică ,,În Numele Trandafirului” se vor desfășura în două tabere. Piața Unirii (centrul istoric) va găzdui tabăra de istorie militară modernă și contemporană și standurile Armatei Române, iar grădina Cetății Râșnov va fi ,,apărată” de tabăra de istorie antică și medievală.
Vizitatorii festivalului vor fi față în față cu celți, daci, romani, sarmați, vikingi, bulgari, otomani și soldați medievali creștini dar și militari români de la 1848 și 1919 până la 1945.
Programul festivalului cuprinde prezentări de uniforme militare, echipament militar, drapele și armament, reconstituirea unor aspecte ale vieții cotidiene cazone, instrucție ostășească, lupte, ateliere meșteșugărești, ateliere tematice pentru copii, prezentări de tehnică militară modernă, două expoziții tematice outdoor, un simpozion despre reconstituirea istorică din România și lansarea unui album aniversar despre 10 ani de reconstituire istorică la Râșnov.
PROGRAM: .
Vineri, 6 septembrie 2019, orele 19.00 – 20.00, Piața Unirii: Ceremonia de deschidere în prezența grupurilor istorice, de la Antichitate la Al Doilea Război Mondial și a Armatei Române.
Sâmbătă, 7 septembrie 2019, orele 15.00 – 16.00, tabăra din Piața Unirii: Simpozion ,,10 ani de reconstituire istorică la Râșnov”
Duminică, 8 septembrie 2019, orele 15.00 – 15.30, Piața Unirii: Ceremonia de închidere în prezența grupurilor istorice, de la Antichitate la Al Doilea Război Mondial și a Armatei Române
TABĂRA DIN PIAȚA UNIRII, ARMATA MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ:
Sâmbătă, 7 septembrie 2019, orele 10.00 – 17.00
Duminică, 8 septembrie 2019, orele 10.00 – 15.00
Acțiuni de reconstituire istorică ,,100 de ani de istorie militară modernă (1848 – 1948)”: instrucție de front, prezentări uniforme militare, echipament militar, drapele și armament;
Ateliere tematice: Centru de instrucție ostășească, Oficiul Poștal de Campanie 1919, Punctul de prim-ajutor ,,Rănit în Războiul cel Mare”, Punct de Transmisiuni militare din Al Doilea Război Mondial, ,,Salutări din România” – replici cromolitografii și cărți poștale vechi
Standuri de prezentare MAPN.
TABĂRA DIN CETATE, ANTICHITATE ȘI EPOCA MEDIEVALĂ:
Sâmbătă, 7 septembrie 2019, orele 10.00 – 17.00
Duminică, 8 septembrie 2019, orele 10.00 – 15.00
Acțiuni de reconstituire istorică: prezentări de armament și echipament militar, lupte, tir cu arcul
Ateliere meșteșugărești: pielărie, metale, textile (cusut, brodat, țesut), prelucrare os și corn, prelucrare lemn, ceramică
,,Grădinița arheologică” .