Numărul cetățenilor ucraineni cu contracte de muncă în România a ajuns la aproape 6500

Numărul cetățenilor ucraineni cu contracte de muncă în România a ajuns la aproape 6.500, spune ministrul muncii, Marius Budăi.

Astfel, din totalul celor 6.431 contracte active ale cetăţenilor ucraineni, 4.287 au fost înregistrate după începerea războiului, pe 24 februarie 2022, restul fiind contracte existente la data declanşării conflictului, a precizat oficialul pentru Agerpres.

Conform datelor centralizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, dintre cei 4.287 de ucraineni care s-au angajat după ce au fugit din calea războiului, 1.154 lucrează în industria prelucrătoare, 607 în construcţii, 508 în hoteluri şi restaurante, iar 414 în comerţ.

Mai mult de un sfert dintre ucraineni, 1.278, au optat pentru locuri de muncă în municipiul Bucureşti, 428 în judeţul Bistriţa Năsăud, 276 în judeţul Timiş, 241 în judeţul Arad şi 214 în judeţul Maramureş.

Citeste și:  Brașovul caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice

Sursa foto, shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.