Peste 270.000 de persoane – prin punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore

În data de 11.08.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 279.300 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 67.000 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 133.585 de persoane, dintre care 12.081 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 10,73 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 11.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.899.223 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Citeste și:  17 cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, depistați ieri, de polițiștii de frontieră

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 58 de fapte ilegale (27 de infracţiuni şi 31 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 127.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 32.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea,
  • nu s-a permis ieşirea 48 cetăţeni români din diferite motive legale.
Citeste și:  3 Obiceiuri zilnice ale persoanelor cu IQ relațional ridicat

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.